„RĂZBUNAREA” lui Platon? Adriana Bețișor neagă că ar fi luat mită de 50 de mii de euro pentru a scăpa de pușcărie un fost angajat de la „Asito”
2773
Cotidianul
Adriana Bețișor, fosta șefă adjunctă de la Procuratura Anticorupție, neagă faptul că ar fi pretins și luat mită de 50 de mii de euro pentru a scăpa de pușcărie o persoană condamnată la 12 ani de închisoare.
Potrivit Adrianei Bețișor, persoane aflate sub presiune ar calomnia-o la trei ani distanță de la acele „presupuse acte de corupție”, iar denunțătorul ar fi cel care anterior a făcut declarații împotriva lui Veaceslav Platon pe un dosar legat de compania de asigurări „Asito”.
„Ceea ce mi se întâmplă acum, după 3 ani de când ar fi avut loc aceste presupuse fapte de corupție, mă face să cred că persoane rău intenționate sau aflate sub oarecare presiune recurg la aceasta calomnie și acuzație gravă împotriva mea. Am toată încrederea că foștii colegi vor trata cu obiectivitate faptele imputate mie și vor stabili adevărul, pentru ca adevărul poate fi doar unul: nu am pretins și nu am primit mita despre care se vorbește sau alt gen de bunuri sau favoruri. Cei care mă cunosc știu foarte bine că nu sunt omul care să frecventeze diferite localuri, ba mai mult - localul despre care se menționează în declarațiile denunțătorului nu îmi este cunoscut și cu certitudine absolută nu l-am vizitat vreodată în viață", a declarat Bețișor pentru deschide.md.
Procuratura Generală a anunțat astăzi că Bețișor este bănuită că ar fi pretins și primit mită de 50 de mii de euro de la concubina unei persoane condamnate la 12 ani de închisoare, care ulterior a scăpat de pușcărie, după ce procurorul și-a schimbat acuzațiile. Cazul ar fi avut loc în anul 2018.
CITIȚI și CORUPȚIA de la ANTICORUPȚIE: 50 de mii de euro mită pentru procuror. Un fost șef de la Procuratură și-a schimbat depozițiile, după ce ar fi primit banii
„Suma ar fi fost transmisă procurorului într-un local din capitală de către concubina condamnatului, iar ca rezultat procurorul a formulat și înaintat la Curtea de Apel Chișinău susținerile verbale contrare propriei poziții susținute anterior în prima instanță și contrar poziției procurorului care a susținut acuzarea la Curtea de Apel Chișinău, renunțând la acuzațiile inițiale și solicitând eliberarea condamnatului din arest”, cităm dintr-un comunicat al Procuraturii Generale.
Adriana Bețișor este cercetată în libertate.
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















