VESTEA pe care toţi o aşteptau despre Regele Mihai, la două zile de la MOARTEA Reginei Ana. ANUNŢUL a fost făcut din Elveţia
2321
Regele Mihai ar urma să participe la funeraliile soţiei sale, Regina Ana, care vor avea loc pe 13 august, la Curtea de Argeş.
Imediat după decesul Reginei Ana, tot mai multe voci au anunţat că, foarte probabil, Regele Mihai nu va participa la funeraliile soţiei sale, Regina Ana. Cu toate acestea, TVR a aflat că Regele Mihai va fi prezent la Curtea de Argeş.
„Am aflat că Majesatea Sa îşi doreste să vină la funeraliile Reginei Ana din România. Mai mult decât atât, se află într-o stare de sănătate bună, poate zbura, poate călători cu maşina. Nu poate sta foarte mult în picioare. Aşadar, Majestatea Sa este aşteptat să participe la funeralii'', scrie tvr, citat de gandul.info.
În momentul de faţă, patru dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai şi Reginei Ana sunt în Elveţia, unde pregătesc funeraliile acesteia din urmă.
Surse din apropierea Casei Regale au mărturisit că, în ultima săptămână, Majestatea Sa a fost aproape tot timpul inconştientă, conform tvr.
La funeraliile Reginei Ana sunt aşteptaţi membri ai familiilor regale din toată Europa.
România se pregăteşte să organizeze funeralii regale, prima dată după aproape 80 de ani. Trupul reginei Ana va ajunge în ţară marţea viitoare. Timp de două zile, joi şi vineri, va fi depus la Palatul Regal din Bucureşti pentru ca oamenii să îşi poată lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Arges, sâmbătă, 13 august, zi în care Guvernul vrea să decreteze doliu naţional.
19.01.2026
20:28
314
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
488
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
505
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
467
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
501
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
504
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
489
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
521
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
503
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
20:28
285
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
444
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
472
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
442
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
482
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
485
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
475
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
505
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
487
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
508
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
542
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
606
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
628
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
571
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
513
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
499
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
680
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
533
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
819
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
709
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
947
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1345
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1310
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
810
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














