R. Moldova va primi 100 de MILIOANE de euro de la UE, dar cu anumite CONDIȚII
2587
Comisia de comerț internațional din cadrul Parlamentului European a aprobat, ieri, acordarea unei asistențe macrofinanciare R. Moldova, în valoare de 100 de milioane de euro. Totuși, acești bani vor fi acordați cu unele condiții.
Potrivit europarlamentarului Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, Comisia de comerț internațional a inclus în raport toate condiționalitățile propuse de el, care anterior au fost aprobate și de Comisia pentru bugete.
„Am propus ca acordarea banilor să fie condiționată de progrese în combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept și întărirea sistemului bancar. Doar dacă aceste condiții vor fi îndeplinite, atunci fondurile vor fi alocate R. Moldova. Totul depinde de Guvern. Eu vreau ca banii să fie alocați, dar și Guvernul trebuie să-și îndeplinească angajamentele”, a menționat Mureșan.
Amintim că, pe 3 mai, Partidul Popular European (PPE) și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) au avertizat actuala guvernare de la Chișinău că va cere suspendarea finanțării europene, în cazul în care Partidul Democrat va încerca să introducă sistemul uninominal.
05.05.2022
11:23
06.04.2018
10:40
05.04.2018
13:05
03.07.2017
21:47
15.05.2017
11:00
08.03.2017
14:30
06.02.2017
13:16
14.12.2016
10:25
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare

















