R. Moldova va participa la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai NATO, care va avea loc la București
1411
R. Moldova va fi prezentă la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va fi găzduită la București în perioada 29 - 30 noiembrie curent.
Invitația i-a fost lansată vicepremierului Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, de către Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, în timpul unei discuții telefonice.
„Ne-am referit la situația de securitate din regiune urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina și consecințele acesteia pentru republica noastră, în special în sectorul energetic. Am acceptat invitația Alianței pentru participare la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe, care va fi găzduită la București în perioada 29 - 30 noiembrie. Am punctat că în actualul context de securitate foarte fragil, republica noastră își dorește fortificarea și modernizarea capacităților de apărare”, a scris vicepremierul Popescu pe Facebook.
Menționăm că reuniunea va avea loc la Palatul Parlamentului de la București și va fi găzduit de ministrul Bogdan Aurescu împreună cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
Reuniunea va cuprinde patru sesiuni referitoare la implementarea deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri. România găzduieşte pentru prima oară o reuniune a miniştrilor de Externe din NATO.
În 2008, România a găzduit summitul NATO.
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















