R. Moldova și-a vaccinat 10,7% din populație împotriva COVID-19: Numărul îmbolnăvirilor a scăzut cu 35% în ultima săptămână
1537
În R. Moldova au fost vaccinate până în prezent 480 330 de persoane cu prima doză de ser împotriva noului coronavirus, dintre care 113 532 - cu ambele doze.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Denis Cernelea, rata de vaccinare în rândul populației generale a ajuns la 10,7%, inclusiv 3,3% din populație imunizată cu ambele doze.
Totodată, responsabilii din domeniul sănătății spun că aproape 82% din lucrătorii medicali au fost vaccinați împotriva COVID-19, iar rata morbidității în rândul acestora s-a redus cu 90% de la inițierea campaniei de vaccinare.
În total, până în prezent au fost raportate 1 421 de reacții adverse, dintre care 94,2% au fost forme ușoare.
Denis Cernelea a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 s-a redus în ultima săptămână cu 35%, fiind înregistrate 308 persoane infectate în ultimele șapte zile.
În aceeași perioadă au fost efectuate peste 30 de mii de teste și numai 2% dintre acestea au avut rezultate pozitive la COVID-19.
Menționăm că Republica Moldova a recepționat până în prezent 929 990 de doze de vaccin împotriva COVID-19 și a epuizat 52% din stocuri.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















