R. Moldova, pe agenda discuțiilor dintre Klaus Iohannis și Olaf Scholz. Bucureștiul și Berlinul vor oferi un ajutor susţinut R. Moldova, pentru ,,asigurarea bunăstării, a securităţii şi a parcursului său european"
1981
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultări bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin, context în care liderul german l-a informat pe Iohannis cu privire la discuţia telefonică pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în care i-a cerut să oprească atacurile asupra Ucrainei.
Cei doi oficiali au evidenţiat şi necesitatea oferirii unui ajutor susţinut R. Moldova pentru asigurarea bunăstării, a securităţii şi a parcursului său european, care a fost reafirmat prin recentul referendum şi prin realegerea preşedintei Maia Sandu. În acest context, a fost reiterat sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova, al Ucrainei şi al partenerilor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă, relatează Agerpres.
Din perspectiva războiului din Ucraina, care ridică serioase provocări de securitate Europei, Klaus Iohannis a subliniat că „Germania este un aliat de încredere al ţării noastre, care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii noastre prin întărirea Flancului Estic al NATO şi prin sprijinirea Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruse”, arată Administraţia Prezidenţială de la București.
Potrivit sursei citate, agenda discuţiilor a cuprins cooperarea româno-germană pe toate planurile, cu accent deosebit pe dezvoltarea relaţiilor economice, stimularea investiţiilor şi întărirea cooperării în sfera afacerilor europene şi a securităţii.
Aderarea României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, de asemenea, pe agenda discuţiilor, iar Iohannis a mulţumit Germaniei pentru sprijinul activ şi pentru abordarea constructivă. A subliniat că România îşi îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă a UE, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea deplină la Schengen va consolida acest spaţiu.
La rândul său, cancelarul Scholz a reasigurat România de sprijinul Germaniei astfel încât să adere complet la spaţiul Schengen cât mai curând posibil.
Au fost discutate şi aspecte care ţin de întărirea cooperării militare şi a posturii de descurajare a NATO, inclusiv sprijinul acordat de Germania României pentru consolidarea apărării aeriene. A fost amintită importanţa strategică a Mării Negre în actualul context de securitate, fiind necesară o prezenţă sporită a NATO în regiune, ceea ce face necesară includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securităţii spaţiului euroatlantic.
Preşedintele României a arătat, în cadrul întrevederii, că relaţiile dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania au „un caracter strategic care se bazează pe interesele legate de asigurarea prosperităţii şi a securităţii europene şi pe acţiunea coordonată pentru atingerea acestor obiective, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi că aliaţi în cadrul NATO”.
Klaus Iohannis a accentuat, totodată, importanţa cooperării economice şi a echilibrării balanţei comerciale, Germania fiind principalul partener comercial al României şi al doilea investitor în economia românească.
În cadrul discuţiei a fost evidenţiată şi dorinţa comună pentru dezvoltarea în continuare a cooperării în domenii deja tradiţionale, dar şi în domeniul noilor tehnologii, prin sprijinirea redresării economiilor europene pe baze durabile.
Un loc important pe agenda discuţiilor dintre Klaus Iohannis şi Olaf Scholz l-au avut provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern şi internaţional, fiind evidenţiate căile cele mai potrivite pentru menţinerea unităţii de acţiune a UE, a competitivităţii şi a securităţii sale.
Preşedintele României şi cancelarul federal au discutat despre modalităţile de avansare a proiectului european, importanţa menţinerii coeziunii, unităţii şi solidarităţii europene. Au accentuat, în context, „necesitatea conlucrării mai strânse între toate statele membre şi a eficientizării procedurilor, astfel încât Uniunea Europeană să poată răspunde eficient necesităţii de a-şi asigura competitivitatea şi influenţa la scară globală”.
„UE trebuie să răspundă, în acelaşi timp, nevoilor şi temerilor actuale ale cetăţenilor, pentru a apăra astfel democraţia şi proiectul european în faţa creşterii influenţei forţelor populist-extremiste”, arată Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis a subliniat că România „va rămâne un factor de stabilitate şi echilibru în regiune şi în Europa, iar consolidarea acestui statut reprezintă un angajament al autorităţilor române”.
Preşedintele român şi cancelarul german au abordat şi consolidarea relaţiei transatlantice, ca factor esenţial pentru asigurarea securităţii europene, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administraţii la Casa Albă la începutul anului viitor.
În ceea ce priveşte asigurarea securităţii europene, Preşedintele României a subliniat că este necesară continuarea sprijinului pentru Ucraina.
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
29.07.2026
01:11
29.07.2026
01:07
29.07.2026
00:51
28.07.2026
23:41
28.07.2026
23:39
28.07.2026
23:30
28.07.2026
23:20
28.07.2026
23:01
28.07.2026
22:49
28.07.2026
22:22
28.07.2026
22:21
28.07.2026
20:30
28.07.2026
20:00
28.07.2026
19:56
28.07.2026
19:47
28.07.2026
19:36
28.07.2026
19:32
28.07.2026
19:12
28.07.2026
19:07
28.07.2026
19:01
28.07.2026
18:27
28.07.2026
18:21
28.07.2026
17:44
28.07.2026
17:24
28.07.2026
16:54
eBay plătește 56 de milioane de dolari cuplului de bloggeri hărțuiți pentru criticile la adresa companiei
Petiție în Bihor după moartea adolescentului pe trotinetă: se cere plan urgent de controale și reguli stricte pentru trotinetele electrice
Somonul, aliment complet pentru inimă și mușchi: de ce merită consumat de câteva ori pe săptămână
Lider SANITAS Constanța: greva din Sănătate continuă, blocajul se adâncește, iar pacienții suportă tot mai mult consecințele
















