R. Moldova mizează pe sprijinul Austriei în procesul de lansare a negocierilor de aderare la UE
1446
Parcursul european și criza de securitate din regiune, cauzată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, au constituit principalele subiecte de la întrevederea vicepremierului Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu Wolfgang Sobotka, președintele Consiliului Național al Republicii Austria, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.
Oficialul din R. Moldova i-a transmis spicherului de la Viena că republica noastră mizează pe sprijinul Austriei în parcursul nostru de aderare la UE.
„În cadrul întrevederii, am discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, despre progresele semnificative pe care țara noastră le-a înregistrat în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Cu această ocazie, am mulțumit pentru sprijinul pe care Austria l-a oferit Republicii Moldova de-a lungul anilor. Am declarat că mizăm în continuare pe același suport ferm, inclusiv în lansarea negocierilor de aderare la UE”, a comunicat Nicu Popescu.
În contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, vicepremierul s-a referit la sprijinul acordat de statul nostru refugiaților ucraineni, dar și la măsurile întreprinse de autoritățile naționale pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova.
Menționăm că aceasta este prima vizită a unui președinte de Parlament al Austriei în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre statele noastre.
Wolfgang Sobotka s-a întâlnit la Chișinău cu omologul său Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean.
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















