Putin și Merkel recunosc: „Există DIVERGENȚE SERIOASE”
871
picturesdotnews.wordpress.com „Divergenţe serioase" există în continuare pe tema crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, a declarat în noaptea de joi spre vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la scurt timp după întâlnirea celor doi lideri.
„Există în continuare divergenţe serioase privind geneza conflictului intern ucrainean, precum şi cauzele profunde a ceea ce se întâmplă în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt pentru agenţiile de presă ruseşti.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel joi seara târziu la Milano, în Italia, în cadrul summitului euro-asiatic Asem.
„În cursul acestei întrevederi prelungite (de două ore şi jumătate) şi detaliate, Putin şi Merkel au verificat minuţios punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk, la 5 septembrie, care au permis instaurarea unui armistiţiu - încălcat în mod repetat - în estul Ucrainei între separatişti şi forţele loiale Kievului”, a precizat Peskov.
Tot în cadrul summitului Asem, preşedintele rus se va întâlni, pentru prima oară de la sfârşitul lui august la Minsk, cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ce acuză Moscova că susţine separatiştii din estul Ucrainei.
Aceasta va avea loc în prezenţa mai multor lideri europeni, între care Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron şi cel italian Matteo Renzi, precum şi a liderilor UE Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.
Merkel a avut deja o întrevedere, joi, cu Poroşenko. Cei doi lideri au deplâns faptul că numeroase puncte, acceptate de cele două părţi în cadrul acordurilor de la Minsk, nu au fost puse în aplicare pentru a permite o încetare a focului completă, potrivit unei surse guvernamentale ucrainene.
25.12.2025
22:47
323
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
534
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
427
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
617
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
675
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
553
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
744
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
646
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1200
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
4220
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
736
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
776
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
25.12.2025
22:47
317
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
530
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
423
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
614
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
673
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
551
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
742
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
644
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1197
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
4214
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
734
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
774
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
891
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
889
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
860
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1019
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
949
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
967
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1159
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1271
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1375
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1241
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1105
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1223
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1723
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














