VIDEO // Propunerea unui partid parlamentar, după victoria Maiei Sandu: Un nou GUVERN al „unității naționale”, sprijinit de fracțiunile „autentice” din Parlament, fără transfugi, apoi alegeri anticipate în toamna anului 2021
2633
Elaborarea unui plan anticriză pe termen scurt, menit să ofere soluții pentru „criza fără precedent” în care ne aflăm, și instituirea unui guvern „al unității naționale”, sprijinit de „toate partidele autentice” din Parlament, propune liderul Partidului Democrat, Pavel Filip.
Democratul a declarat astăzi, după victoria Maiei Sandu din alegerile prezidențiale, că noul guvern ar urma să fie agreat în Legislativ cu excluderea „celor care au migrat dintr-un partid în altul”, aceștia urmând să fie „izolați” în Parlament.
Abia după acest lucru ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate, în toamna anului viitor.
Pavel Filip, aflat până nu demult într-o coaliție de guvernare cu Dodon, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria obținută la prezidențiale, victorie care ar reprezenta „o lecție bună” pentru clasa politică oferită de cetățenii care își doresc „o schimbare”.
Menționăm că Partidul Democrat a avut, până acum o săptămână, cinci miniștri în Guvernul Chicu, demiși după ce Pavel Filip a anunțat public faptul că aceștia vor fi retrași din Executiv după alegerile prezidențiale.
0
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
67
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
199
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
261
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
260
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
365
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
285
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
280
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
316
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
323
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
18:29
64
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
157
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
228
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
316
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
256
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
247
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
287
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
297
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
230
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
274
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
250
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
316
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
311
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
551
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
292
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
344
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
506
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
470
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
406
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
401
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
464
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
575
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
440
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
872
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
754
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














