Proiectul care permite incinerarea anvelopelor, votat cu SCANDAL în Parlament: Socialiștii se declară preocupați de calitatea aerului, iar majoritatea parlamentară acuză că fosta guvernare nu ar fi acceptat proiectul, pentru că ar fi așteptat mită
2533
Anvelopele uzate vor putea fi incinerate pe teritoriul R. Moldova pentru a putea fi valorificate energetic.
Deputații au amendat astăzi, în primă lectură, Legea privind protecția mediului înconjurător și Legea privind deșeurile, fiind exclusă interzicerea incinerării anvelopelor uzate, ceea ce va permite lărgirea utilizării operațiunilor de valorificare a deșeurilor.
Vicepreședinta Comisiei de mediu și dezvoltare regională, Ina Coșeru, a declarat, de la tribuna Legislativului, că mai mult de jumătate din cele două milioane de tone de anvelope uzate la nivel mondial sunt incinerate anual, iar pe teritoriul UE sunt 400 de obiective care transformă anvelopele în energie.
„Trebuie să preluăm practica altor țări, care aplică elementele economiei circulare și implementează soluții care le permit să nu depoziteze la groapa de gunoi deșeurile generate – un lucru periculos pentru sănătate”, a spus Coșeru.
Cei care s-au opus proiectului au fost reprezentanții Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor, care s-au arătat preocupați de calitatea aerului care s-ar putea înrăutăți. De asemenea, socialiștii cred că acest proiect ar favoriza un anumit agent economic ce ar urma să construiască fabrica de incinerare a anvelopelor uzate.
De partea cealaltă, deputații majorității parlamentare au declarat că acest proiect există demult, însă fosta guvernare nu l-a aprobat, fiindcă „a așteptat mită”. Deputatul Vasile Șoimaru a amintit că și în anii 90 ai secolului trecut au existat tentative de a aproba un asemenea proiect, însă procesul a fost stopat, fiindcă „se umbla cu bani mari prin jurul Parlamentului”, iar interese ar fi avut inclusiv personaje din lumea interlopă.
În conformitate cu Documentele directoare privind cele mai bune tehnici disponibile și cele mai bune practici de mediu, adoptate în cadrul Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți la care Republica Moldova este parte, anvelopele uzate prezintă un combustibil acceptabil pentru incinerare, de exemplu, în cuptoarele de ciment, se menționează în nota informativă a documentului.
Menționăm că proiectul votat astăzi mai prevede cerințe de gestionare a deșeurilor periculoase, rezultate din activitatea medicală, și stabilește interdicții pentru incinerarea și coincinerarea deșeurilor periculoase, cu excepția cazurilor când există un pericol iminent pentru sănătate și mediu.
05.04.2026
19:05
571
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
626
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
782
Horoscopul zilei 05.04.2026
916
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
775
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1218
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
894
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
853
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
893
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1045
Horoscopul zilei 04.04.2026
05.04.2026
19:05
571
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
626
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
782
Horoscopul zilei 05.04.2026
916
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
775
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1218
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
894
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
853
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
893
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1045
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1236
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1114
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1045
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1143
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1235
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1529
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
953
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1081
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1181
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1271
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
949
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1134
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1658
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1203
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1176
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














