Programul „SATUL EUROPEAN” // 717 proiecte în valoare de 2,8 miliarde de lei, ACCEPTATE: Aproape jumătate cer finanțări pentru sisteme de apă și canalizare în școli și instituții medicale
2600
Primăriile din R. Moldova au depus, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European” lansat în luna martie curent de către autoritățile centrale, 724 de proiecte, dintre care 717 au fost acceptate.
Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că valoarea totală a proiectelor depuse este de aproximativ 2,8 miliarde de lei.
„În bugetul de stat au fost alocate 670 de milioane de lei pentru finanțarea acestor proiecte. Este evident că suma din buget nu este suficientă pentru acoperirea tuturor proiectelor depuse de către primării. După evaluarea finală și tehnică a tuturor proiectelor, vom solicita suportul partenerilor pentru a finanța cât mai multe proiecte. Ne dorim ca toate inițiativele să primească resurse financiare pentru a fi realizate”, a declarat Andrei Spînu.
Aceeași sursă a precizat că, din numărul total al proiectelor de dezvoltare locală depuse, în centrul R. Moldova vor fi implementate 337, în regiunea Nord – 203, la Sud – 156, precum și 28 în Găgăuzia.
Proiecte în valoare de peste 1,29 de miliarde de lei sau 46% din valoarea totală a celor acceptate vizează solicitări pentru construcția, extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare pentru instituțiile publice locale, precum grădinițe, școli și puncte medicale.
Proiectele care solicită finanțări de 685 de milioane de lei se referă la eficiență energetică și reabilitarea clădirilor publice, alte 432 de milioane de lei – la construirea saureabilitarea sălilor sportive destinate grupurilor social vulnerabile, centrelor de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale, 99 de milioane de lei – la iluminatul stradal, 32 de milioane – la instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile etc.
Totodată, 92 de primării solicită sprijin pentru finanțarea Planurilor Urbanistice Locale.
De asemenea, Guvernul va finanța, în premieră, contribuția primăriilor pentru proiectele atrase din surse externe, fiind depuse nouă dosare cu o valoarea totală de 50 de milioane de lei, dintre care Executivul va acoperi 10 milioane.
Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la finele lunii mai curent ar putea fi demarate lucrările primelor proiecte.
„Cetățenii R. Moldova merită să aibă condițiile de trai ca în UE și este datoria noastră, ca guvernare, să transformăm în realitate acest obiectiv. (...) Aceste proiecte vor aduce cu ele șansa pentru un trai decent cu infrastructură adecvată în fiecare localitate și oportunitatea de creare de locuri de muncă, prin creșterea de competitivitate. Știm cu toții că acolo unde infrastructura este de bună calitate, se întorc și oamenii acasă și vin și investitorii pentru a crea locuri de muncă mai sigure și mai bine plătite”, a punctat vicepremierul Spînu.
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















