Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
207
60 de cadre didactice și membri ai echipelor manageriale din 12 instituții de învățământ general au participat sâmbătă, 7 martie, la prima sesiune a programului pilot „Digital Accelerator”.
Prin această inițiativă, Ministerul Educației și Cercetării își propune să sprijine școlile în procesul de transformare digitală, axându-se pe dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice, consolidarea leadershipului digital în instituții și îmbunătățirea calității predării prin utilizarea tehnologiilor moderne.
„Prima sesiune a marcat începutul procesului de dezvoltare a capacității instituțiilor de a gestiona transformarea digitală și de a utiliza datele și tehnologiile pentru îmbunătățirea procesului educațional, adaptarea culturii organizaționale și utilizarea datelor pentru luarea deciziilor”, a menționat Angela Prisacaru, șef adjunct Direcția generală politici în învățământul general, MEC.
În perioada următoare, activitățile se vor desfășura direct în instituțiile de învățământ participante. Echipele școlare, formate din 5-6 membri – manageri, profesori inovatori și specialiști IT – vor fi consultate și ghidate nemijlocit de mentorii și formatorii programului DigiProf - nivelul C. Ei vor oferi coaching și suport metodologic, astfel încât intervențiile de dezvoltare digitală planificate în școli să fie implementate eficient.
Programul pilot prevede cinci sesiuni de lucru, completate de activități de mentorat, organizate în perioada martie - mai 2026. Experiența acumulată în aceste luni va sta la baza extinderii ulterioare a programului la nivel național și va servi drept model pentru alte instituții care vor iniția procese similare de transformare digitală.
Programul „Digital Accelerator” este implementat de Ministerul Educatiei și Cercetării în parteneriat cu UNICEF, Estonian Centre for International Development, Tallinn University, Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, prin intermediul Fundației pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu sprijinul Parteneriatului Global pentru Educație.
09.03.2026
12:19
32
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
74
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
197
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
09.03.2026
11:45
227
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
09.03.2026
11:40
228
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
243
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
319
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
464
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
391
Horoscopul zilei 09.03.2026
09.03.2026
07:23
789
Venituri de lux pentru muncă de rând. Țara europeană care oferă salarii de până la 5.600 € pe lună, fără studii. Se caută sute de muncitori

11:25
206
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
243
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
319
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
464
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
391
Horoscopul zilei 09.03.2026
09.03.2026
07:23
789
Venituri de lux pentru muncă de rând. Țara europeană care oferă salarii de până la 5.600 € pe lună, fără studii. Se caută sute de muncitori
08.03.2026
22:26
615
Controversa Pentagon–Anthropic zguduie lumea AI: vor mai intra startupurile în jocul contractelor militare?
08.03.2026
19:35
620
Rivian mizează totul pe SUV-ul electric R2: lansare fulger și ținte agresive de vânzări în SUA
08.03.2026
18:35
732
Vreme de început de primăvară stabilă în Moldova, 9–15 martie 2026
791
Mamă din Guernsey, în lacrimi după ce a primit o amendă de 11 500 de lire pentru baterii aruncate greșit
08.03.2026
13:49
2253
Reacție dură la vârful Parlamentului. Doina Gherman cere DEMISIA colegului său din PAS și vicepreședintele raionului Hâncești după moartea tragică a soției sale: „Condamnăm orice formă de violență!”
694
Drone și inteligență artificială, aliat nou pentru fermieri în lupta cu buruienile
759
Cum transformă statutul de „zonă de creștere AI” viitorul Oxfordshire în tehnologie și locuri de muncă
08.03.2026
09:00
864
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
08.03.2026
07:58
756
Horoscopul zilei 08.03.2026
07.03.2026
23:31
1019
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
840
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
1015
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
1016
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
1025
Horoscopul zilei 07.03.2026
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
17.39
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi