Profesori şi cercetători din România, Republica Moldova şi Ucraina vor participa la conferința „Educație prin Știință”, care va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
1591
Peste 200 de profesori şi cercetători din România, Republica Moldova şi Ucraina vor participa la cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Comunităţii „Educaţie pentru Ştiinţă”, ce se va desfăşura în perioada 28 - 30 aprilie, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV).
Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei va avea loc joi, ora 16.00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” a USV.
Manifestarea este organizată de Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Ştefan cel Mare" din Suceava, Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Fizica Pământului şi Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei", şi are în componenţă 35 de ateliere de lucru, mese rotunde, sesiuni de prezentări şi dezbateri, vizite de lucru în laboratoare de cercetare şi expoziţii interactive, ce sunt dedicate comunicării de bune practici în predarea şi promovarea ştiinţelor şi a carierelor în ştiinţă, în educaţia formală, precum şi în cea nonformală, având în centru tema adaptării la crizele din ultimii doi ani, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
În jur de 100 de participanţi au primit burse de participare din partea organizatorilor, care constau în sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de cazare şi de masă.
„După o perioadă plină de încercări şi incertitudini, ediţia a IV-a a CNCES este organizată sub titlul 'Scrutând viitorul: perspectivele educaţiei STEM. Lecţii din criză' şi va fi un prilej de analiză şi reflecţie asupra modului în care educaţia pentru ştiinţă a evoluat în ultima decadă. Organizatorii provoacă profesorii şi la un exerciţiu de imaginaţie într-o încercare de a previziona direcţiile pe care educaţia, în general, şi cea pentru ştiinţă, în particular, alături de serviciile de suport în învăţare şi dezvoltarea carierelor (consilierea şcolară), ar putea evolua în următoarele decade'', precizează organizatorii.
Printre subiectele prelegerilor şi prezentărilor conferinţei se vor regăsi: învăţarea prin experiment şi investigaţie (ştiinţa pentru mediu, fabricare de montaje experimentale, astronomie, seismologie, explorarea planetelor, energii neconvenţionale, nanomateriale, chimie, biologie moleculară, realitate augmentată, bioeconomie, cartografie interactivă etc.), tematici actuale din domeniul psihopedagogic (curriculum integrat, comunitatea de alumni, construirea carierelor, dezvoltare socio-emoţională, neuroştiinţe, instruirii multimedia, evaluarea impactului, pedagogii inovative), proiecte, concursuri educaţionale, activităţi citizen science.
Organizatorii îşi propun să încurajeze şi să consolideze dialogul între principalii actori interesaţi de educaţie şi formare, de orientarea şi dezvoltarea carierelor în aceste domenii, să faciliteze promovarea modelelor de bune practici şi să susţină cercetarea în domeniul educaţiei STEM şi în domeniile asociate, prin fundamentarea politicilor educaţionale în domeniu.
„Prin această colaborare, partenerii rămân angajaţi eforturilor constante de a sprijini transferul de idei şi de cunoştinţe spre societate, de a contribui în formarea unor reţele de promovare a ştiinţei în educaţie şi de a susţine excelenţa în şcolile din România'', mai arată sursa citată.
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















