Stiri

Când vor DISPĂREA DEFINITIV gheretele care vând țigări și de ce producătorii și comercianții opun rezistență: „Nu trebuie să CEDĂM”

Social 17.02.2017 13:37 Vizualizări2047
Când vor DISPĂREA DEFINITIV gheretele care vând țigări și de ce producătorii și comercianții opun rezistență: „Nu trebuie să CEDĂM”

Autoritățile sunt determinate să continue implementarea prevederilor Legii privind controlul tutunului, chiar dacă producătorii și comercianții se opun vehement. Astfel, vor fi majorate accizele la produsele de tutungerie, astfel încât până la 1 ianuarie 2019 să dispară gheretele de pe marginea drumurilor unde se vând țigări.

Aceste chestiuni au fost puse la punct în cadrul ședinței Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului, care a analizat cum este implementată Legea privind controlul tutunului.

Președintele acestui Consiliu, vicepremierul Gheorghe Brega, a menționat că se atestă o rezistență dură din partea producătorilor și comercianților de articole din tutun. „Nu trebuie să cedăm. Doar prin voință politică și cu suportul societății civile vom reuși”, a subliniat acesta.

În context, președintele Consiliului a solicitat Ministerului Sănătății să definitiveze procesul de modificare a Regulamentelor sanitare privind produsele de tutun și produsele conexe în conformitatea cu legislația UE. De asemenea, Brega a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să intensifice controlul asupra respectării prevederilor privind fumatul în locurile publice și a restricțiilor privind vânzarea țigărilor către minori.

Dialogul a vizat și politicile de impozitare a produselor de tutun. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății privind impozitarea tutunului, pentru atingerea ratei minime a accizelor din UE, care este în prezent de 90 de euro pentru 1 000 de țigarete, R. Moldova ar trebui să introducă anual o majorare a ratei accizelor specifice cu 20% și a ratei accizelor ad valorem cu un punct procentual în perioada 2017 – 2025. În acest sens, Ministerul Finanțelor a asigurat că va propune majorarea accizelor la produsele din tutun și produsele conexe, inclusiv la cele noi - țigări electronice, narghilea.

Primăria mun. Chișinău a raportat că, în prima jumătate a anului 2016, Direcția generală comerț, alimentație publică și prestări servicii a acordat dreptul de comercializare cu amănuntul a articolelor din tutun pentru 145 de unități comerciale, iar șapte solicitanți au fost refuzați.

Totodată, în cazul gheretelor cărora le-a fost acordat dreptul de comercializare cu amănuntul a articolelor din tutun până la data intrării în vigoare a Legii privind controlul tutunului a fost stabilită data limită de comercializare a articolelor din tutun – 1 ianuarie 2019.

Cei prezenți au mai discutat și problemele care au apărut odată cu înlocuirea recentă în legislație a „autorizației de funcționare” cu procedura de „notificare”, ceea ce nu permite Primăriei capitalei să efectueze controale la agenții economici. Astfel, Gheorghe Brega a solicitat Ministerului Economiei să examineze posibilitatea de modificare a acestei prevederi.

Secretarul Consiliului, Ion Șalaru, a informat că proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului Național privind controlul tutunului pentru anii 2017-2021 a fost avizat de către ministerele și instituțiile abilitate și, în prezent, este depus spre examinare la Cancelaria de Stat.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri