Procurorul general Stoianoglo cere de la Slusari LISTA beneficiarilor FINALI ai fraudei bancare: „Raportul Kroll 2 NU conține un document cu o listă exhaustivă a beneficiarilor finali”
4498
Procuratura Anticorupție a obținut raportul „Kroll 2”, precum şi anexele acestuia, realizate la solicitarea Băncii Naţionale a Moldovei, acum aproape doi ani, încă pe 22 martie 2018, dar documentele nu ar conține „o listă exhaustivă a beneficiarilor finali” ai fraudei bancare.
Cel puțin, așa declară procurorul general Alexandr Stoianoglo, care i-a solicitat vicepreședintelui Parlamentului, preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la elucidarea tuturor circumstanţelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova şi investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari, să remită la Procuratura Generală lista beneficiarilor finali, „existenţa căreia a fost confirmată de unii deputaţi”.
CITIȚI și Stoianoglo nu a vrut să prezinte în Parlament raportul pregătit de Procuratura Anticorupție privind FRAUDA BANCARĂ. Opoziția a răbufnit: „A fost o OFENSĂ pentru toată țara”
„Raportul detaliat denumit „Kroll 2”, precum şi anexele acestuia, realizate la solicitarea Băncii Naţionale a Moldovei, au fost ridicate de către Procuratura Anticorupţie la 22 martie 2018. Grupul de urmărire penală verifică informaţiile primite prin procedeele probatorii prevăzute de Codul de procedură penală, iar Procuratura Republicii Moldova va informa sistematic societatea despre rezultatele desfăşurării investigaţiilor. De asemenea, așa cum raportul a fost comandat de către Banca Naţională a Moldovei, Procuratura Anticorupţie a solicitat ultimei să dispună verificarea informaţiei conţinute în raport, în limita competenţelor stabilite prin lege, cu remiterea acestor rezultate la adresa Procuraturii.
Totodată, ţinem să precizăm că anexele ridicate ale raportului nu conţin un document cu denumirea „lista beneficiarilor finali” sau un alt document cu o listă exhaustivă a beneficiarilor finali. În acest sens, procurorul general a expediat în adresa vicepreședintelui Parlamentului Republicii Moldova, preşedintelui Comisiei de anchetă „Cu privire la elucidarea tuturor circumstanţelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova şi investigării fraudei bancare”, dlui Alexandru Slusari, un demers prin care a solicitat remiterea către Procuratura Generală a listei beneficiarilor finali, existenţa căreia a fost confirmată de unii deputaţi”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.
Zilele trecute, Alexandru Slusari scria pe Facebook despre o întâlnire pe care a avut-o cu procurorul general Alexandr Stoianoglo, pe 7 ianuarie curent, la inițiativa celui de-al doilea, pentru a discuta despre „furtul miliardelor”.
„Am simțit că dl. Stoianoglo deja s-a documentat bine cu acest dosar, deși am rămas surprins ca el așa și nu a luat cunoștință cu anexele raportului Kroll 2, care conțin nume concrete ale beneficiarilor furtului. Procurorul general s-a aratat dispus să colaboreze cu Parlamentul cu o singură condiție: să nu fie atras în jocurile politice. (...) Societatea a obosit să aștepte dreptatea! Vreau să cred în intențiile bune ale dlui Stoianoglo, însă pentru mine contează doar faptele, pe care aștept să le văd în timpul apropiat”, a scris Slusari pe Facebook.
Menționăm că în raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, prezentat pe 17 octombrie 2019 în Parlament de către președintele acesteia, deputatul Alexandru Slusari, frauda bancară din R. Moldova a fost pregătită minuțios din timp și a fost realizată etapizat, începând cu anul 2011, prin coordonare cu guvernarea din acea perioadă. Mai mult, din cele trei bănci implicate în furtul miliardului ar fi fost sustrase mai mult de 25,5 miliade de lei.
CITIȚI și DOC // Cum a fost pregătită operațiunea și cum a fost sustras MILIARDUL din sistemul bancar al R. Moldova? Slusari: „Beneficiari au fost grupările Plahotniuc, Șor și Filat”
„Din informația prezentată de Kroll-2, beneficiarii finali principali sunt grupările Plahotniuc, Șor și Filat”, spunea atunci Slusari, adăugând că Procuratura Generală a sabotat investigarea fraudei bancare în perioada anilor 2014 - 2019.
30.03.2026
17:22
791
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
718
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1114
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
885
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
798
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
28.03.2026
16:58
1419
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1370
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1430
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1580
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1191
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
31.03.2026
20:17
0
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
54
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
390
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
373
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
471
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
431
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
506
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
561
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
555
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1180
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
489
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
602
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
616
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
616
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
712
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
706
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
590
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
721
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
685
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
709
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
678
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
736
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
688
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
685
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
791
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














