Procurorii din CSP solicită efectuarea unei ANCHETE riguroase în privința informațiilor din contul de Telegram spart al ministrului Sergiu Litvinenco
1782
Membrii-procurori ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cer anchetarea mesajelor din contul spart de Telegram al ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, care se referă la activitatea instituției.
„Este evident caracterul inadmisibil al oricărei ingerințe ilicite în dreptul la viața privată, garantat atât la nivel internațional, cât și prin actele normative naționale, standard ce rezultă expres din obligația de protejare a drepturilor omului și de asigurare a fiabilității principiului certitudinii juridice. Desigur, caracterul autentic sau trucat al acestor corespondențe urmează a fi probat în modul corespunzător în cadrul unor proceduri derulate, conform cerințelor stabilite de lege și avem ferma convingere că procurorii ce efectuează investigațiile procesual-penale vor depune întreaga diligență pentru a stabili adevărul și vor întreprinde măsurile ce se impun pentru identificarea eventualelor acțiuni ilicite”, se arată în declarația semnată de membrii-procurori ai CSP.
Potrivit semnatarilor, multiple pretinse conversații se referă nemijlocit la activitatea CSP. „Din conținutul acestora ar putea fi dedusă o aparență de influențare sau orientare a discreției unor membri ai CSP la adoptarea hotărârilor. Informațiile mediatizate conțin unele date care exprimă realități din proceduri/acțiuni/măsuri aflate, la diferite perioade de timp, pe rolul CSP. Având în vedere impactul mediatic și rezonanța socială sporită, examinarea și calificarea juridică a acestei situații necesită o abordare diligentă și sub toate aspectele, dat fiind faptul că orice omisiune de a da un răspuns ferm și fără dubii la evenimentele în speță, riscă să afecteze sever imaginea și credibilitatea CSP”, ser mai arată în declarație.
De menționat că membrul CSP, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a recunoscut că unele „fragmente” din acele discuții ar fi reale, doar că „hoții și bandiții încolțiți din toate părțile”, că ar sta în spatele spargerii corespondenței personale, ar fi trunchiat şi rupt din context unele discuții.
Ministrul a declarat „cu toată răspunderea” că nici pe parcursul mandatului și nici înainte de acesta „nu am comis acte care să încalce legea sau să atragă orice alt fel de sancţiune”. „Sunt gata să răspund pentru acțiunile mele în fața cetatenilor, dar nu mă voi lăsa intimidat în faţa hoţilor şi corupţilor care au jefuit ţara timp de 30 de ani şi care vor să-i oprească parcursul spre libertate, democraţie şi prosperitate”, a adăugat ministrul Justiției.
Amintim că miercuri, 9 noiembrie, în ziua în care Guvernul aproba și trimitea la Curtea Constituțională solicitarea de a scoate în afara legii Partidul „Șor”, au fost sparte conturile de Telegram ale președintei Maia Sandu și ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.
La scurt timp după publicarea unor pretinse discuții de pe contul de Telegram al ministrului Justiției, fostul consilier al socialistei Zinaida Greceanîi și fostul adjunct al lui Ion Ceban la Primăria Chișinău, Fadei Nagacevschi, a declarat public faptul că discuția lui cu Sergiu Litvinenco este reală. După câteva minute, fostul premier Ion Chicu pus în funcție de Igor Dodon a solicitat demisia ministrului Litvinenco, subiect preluat acum de socialiști în spațiul public.
Și fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, crede că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar trebui să-și dea demisia, după ce o discuție făcută publică ar surprinde momentul în care ministrul Litvinenco ar fi convenit punctajele acordate participanților la concursul pe care dânsa l-a câștigat în vara acestui an.
11.06.2026
13:27
86
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
249
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
356
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
310
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
307
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
355
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
840
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
749
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
693
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
728
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
11.06.2026
12:10
200
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
318
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
269
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
273
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
329
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
821
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
733
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
676
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
713
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
782
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
801
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
836
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
732
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
1004
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
876
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
870
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
786
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
870
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
1227
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
1146
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
1022
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
1088
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
1003
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1193
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1330
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1146
Horoscopul zilei 09.06.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














