Procurorii au recuperat doar a ZECEA parte din suma prejudiciilor constatate în 2018: 1,5 MILIARDE versus 175 de milioane
1925
Procurorii din R. Moldova au reușit să recupereze, în prima jumătate a anului curent, 175 de milioane de lei din cele 1,5 miliarde de lei stabilite drept prejudicii cauzate bugetului public sau persoanelor fizice și juridice, adică doar 11,6%.
Procuratura Generală arată că din cele 1,5 miliarde de lei, 852 de milioane constituie prejudicii cauzate persoanelor fizice și juridice, iar restul - bugetului de stat.
Oamenii legii au reușit să întoarcă bugetului de stat 56,7 de milioane de lei, iar celorlalte victime ale infracțiunilor - 118,3 milioane.
În cauzele trimise în judecată, prejudiciul cauzat a fost estimat la circa 375 de milioane de lei, fiind restituite statului şi victimelor peste 109 milioane de lei, ceea ce e de două ori mai mult decât în primul semestru al anului trecut, când au fost restituite aproximativ 56 de milioane de lei.
Procuratura mai transmite că, în primele șase luni din 2018, valoarea totală a bunurilor sechestrate de la făptuitori pentru recuperarea prejudiciilor cauzate a fost de aproape 187 de milioane de lei, comparativ cu 113 milioane puse sub sechestru în perioada similară a anului 2017.
O bună parte a bunurilor a fost sechestrată la valoarea lor cadastrală, acuzatorii sperând să acumuleze mai mulți bani odată cu vinderea acestora la prețuri reale de piață.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















