Procurorii americani, după plângerile fraților Tate privind „condițiile de coșmar” din FDC Miami: „Închisoarea nu este un hotel Marriott”
931
Biroul Penitenciarelor din Statele Unite a confirmat problemele semnalate de frații Tate în închisoarea din Miami, însă procurorii americani au transmis un răspuns ferm la acuzațiile lor.
Închisoarea din Miami, unde sunt deținuți Andrew și Tristan Tate, a înregistrat în ultimele luni defecțiuni la sistemul de răcire și la alimentarea cu apă, precum și o confruntare între deținuți și personalul instituției, a anunțat Biroul Penitenciarelor din SUA (U.S. Bureau of Prisons – BOP).
Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, și fratele său Tristan, de 38 de ani, au fost arestați la Miami pe 18 iulie 2026, în baza unei cereri de extrădare formulate de Marea Britanie, unde sunt acuzați de viol, agresiune și facilitarea traficului de ființe umane în scop de exploatare sexuală. De atunci, cei doi sunt deținuți în Centrul Federal de Detenție (Federal Detention Center – FDC) din Miami.
Frații Tate au dublă cetățenie, americană și britanică, și își susțin nevinovăția. Avocații lor au cerut vineri eliberarea pe cauțiune, în perioada în care se va judeca cererea de extrădare, procedură care ar putea dura câteva luni.
Apărătorii reclamă că frații Tate sunt ținuți în condiții foarte dure de izolare. Andrew Tate, cunoscut pentru pozițiile sale publice misogine și pentru audiența numeroasă pe rețelele sociale, unde vorbește despre masculinitate, a scris pe platforma X, după încarcerare, că ar fi fost obligat să bea apă murdară care l-ar fi îmbolnăvit, că nu poate dormi noaptea din cauza deținuților care țipă în celulele alăturate și că i se refuză ora zilnică de exerciții fizice.
Procurorii din cadrul Biroului Procurorului SUA din Miami susțin, într-un document depus la instanță pe 10 august, că frații Tate sunt ținuți, pentru propria lor siguranță, într-o unitate specială a închisorii, unde deținuții sunt separați de restul populației carcerale.
"Deşi FDC Miami nu este un Marriott, condiţiile de detenţie ale fraţilor Tate sunt rezonabile, constituţionale şi la discreţia BOP", afirmă procurorii. Un purtător de cuvânt al BOP a precizat că testele anuale au confirmat că apa din centrul de detenție este potabilă.
În FDC Miami sunt încarcerați 1.430 de deținuți. Dintre aceștia, 450 sunt migranți aflați ilegal pe teritoriul SUA, pentru care nu au fost încă finalizate procedurile de expulzare, iar restul sunt în principal persoane arestate preventiv, aflate în așteptarea procesului.
Conform avocaților fraților Tate, paturile asignate acestora ar fi mai scurte decât înălțimea lor și nu ar avea perne. Ei mai susțin că, în 11 din primele 15 zile de detenție, celor doi nu li s-a permis să părăsească celulele.
"Unde sunt drepturile cetăţenilor americani?", a întrebat Andrew Tate într-o postare pe X, datată 28 iulie 2026.
Regulamentul BOP pentru deținuții din închisoarea din Miami stipulează că aceștia au dreptul la o "perioadă regulată de exerciţii fizice". Procurorii afirmă însă că fraților Tate li s-a permis "aproape zilnic" să iasă din celule pentru mai multe ore, atât pentru recreere, cât și pentru întâlniri cu avocații lor.
Întrebat de jurnaliști pe 27 iulie cum reușește Andrew Tate să posteze din spatele gratiilor, avocatul apărării, Joseph McBride, a declarat: "Revine echipei noastre să discute modul în care el îşi transmite mesajul în exterior, dar ne bucurăm că a reuşit să-l transmită".
Într-o altă postare pe X, din 26 iulie, Andrew Tate povestește că ar fi avut probleme digestive după ce a băut apă caldă de la un robinet de duș "maro şi murdar". Câteva zile mai târziu, spune el, ar fi fost trezit în toiul nopții de deținuți care strigau amenințări cu moartea, iar ulterior ar fi auzit un "răcnet demonic" venind dintr-o celulă învecinată.
"Nu am reuşit să dorm şi era prea întuneric pentru a putea citi, aşa că am numărat cărămizile de pe perete", a relatat Andrew Tate într-o postare publicată pe 31 iulie pe aceeași rețea socială.
Conducerea penitenciarului a respins solicitările fraților Tate de a fi transferați într-o altă unitate, potrivit avocaților. În același timp, procurorii susțin că în detenție li se asigură condiții adecvate pentru somn, hrană și acces la apă, precum și posibilitatea de a cere provizii suplimentare.
Responsabilii penitenciarului au confirmat o defecțiune în furnizarea apei la 1 iulie 2026, precizând că problema a fost remediată a doua zi. Ei menționează că deținuții primesc apă îmbuteliată și pot solicita sticle suplimentare, la cerere.
Închisoarea s-a confruntat și cu defecțiuni ale sistemului de aer condiționat. În iulie 2026, din cauza căldurii excesive, unii deținuți imigranți au refuzat ordinul de a rămâne închiși în celule. A urmat o confruntare cu personalul, care a folosit spray-uri cu piper pentru a calma revolta.
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















