PRIMUL VAL // Zeci de mii de basarabeni, DEPORTAȚI în noaptea de 12 spre 13 iunie de puterea sovietică
10508
Agerpres
După alipirea Basarabiei la Uniunea Sovietică, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au demarat și represiunile asupra băștinașilor care aveau drept scop deznaționalizarea teritoriului rupt de la România.
În perioada 12-13 iunie 1941, istoricii aveau să noteze primul val de deportări organizat de puterea de la Moscova în Basarabia. Atunci, au fost bligați să-și părăsească locuințele cei mai înstăriți basarabeni, intelectualii și cei care ocupaseră posturi înalte pe timpul românilor, considerați a fi „elemente antisovietice”, care au fost duși în Siberia sau Kazahstan.
Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2.30, și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Urmau să fie ridicate 32 423 de persoane, dintre care 6 250 să fie arestate, iar restul 26 173 de persoane - deportate, inclusiv 5 033 de persoane arestate și alte 14 542 deportate din RSS Moldovenească.
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiți gata!”, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și „binevoitorul” care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze „elementele periculoase”.
CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE
Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar - în unele sate - în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari”.
Istoricii notează că, în Basarabia, 90 de vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 de vagoane - din stația Basarabeasca, 44 de vagoane - din stația Căușeni, 48 de vagoane - din stația Tighina, 187 de vagoane - din stația Chișinău, 48 de vagoane - din stația Ungheni, 83 de vagoane - din stația Ocnița, 133 de vagoane - din stația Bălți, 73 de vagoane - din stația Florești, 40 de vagoane - din stația Râbnița, 38 de vagoane - din stația Bolgrad, 103 vagoane - din stația Arțiz, 340 de vagoane - din stația Cernăuți.
CITIȚI și DEPORTĂRI // Pojăreniul din Siberia
Cei care au supraviețuit deportărilor au povestit cum au fost duși cu trenul spre destinație: condițiile erau îngrozitoare, în plină vară ei duceau lipsă de apă potabilă, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. În vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză.
Ulterior, au urmat încă două valuri de deportări din Basarabia - 5-6 iunie 1949 și 31 martie - 1 aprilie 1951.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















