PRIMII cetățenii ai R. Moldova au VOTAT la prezidențiale și referendum. Două voturi prin corespondență au fost trimise din Canada. Daniel Vodă: „Diaspora votează cu încredere”
2745
Primii cetățeni ai Republicii Moldova au votat prin corespondență la alegerile prezidențiale și referendumul republican din 20 octombrie. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat astăzi că, în premieră pentru Republica Moldova, primele două voturi prin corespondență au fost trimise de cetățeni din Canada.
Plicurile sigilate au fost expediate către secția de votare de la ambasadă și vor ajunge la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a fi numărate.
„Diaspora votează cu încredere! Avem primii doi cetățeni care au participat la scrutin. Plicurile cu voturile exprimate sunt așteptate la toate birourile electorale ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență”, a spus Daniel Vodă.
Votul prin corespondență este aplicat în premieră în Republica Moldova. CEC a expediat 1 809 buletine pentru votarea prin corespondență. Cetățenii Republicii Moldova care se află în Statele Unite, Canada și Suedia pot trimite votul prin corespondență până pe 17 octombrie, ora locală 18:00.
Pentru diasporă au fost constituite în total 234 de secții de votare în 37 de state de pe trei continente - America de Nord, Europa și Asia.
30.09.2026
12:19
30.09.2026
12:16
30.09.2026
11:33
30.09.2026
11:14
30.09.2026
10:46
30.09.2026
10:36
30.09.2026
10:06
30.09.2026
09:52
30.09.2026
09:39
30.09.2026
09:27
30.09.2026
12:19
30.09.2026
12:16
30.09.2026
11:33
30.09.2026
11:14
30.09.2026
10:54
30.09.2026
10:46
30.09.2026
10:43
30.09.2026
10:36
30.09.2026
10:06
30.09.2026
09:52
30.09.2026
09:45
30.09.2026
09:39
30.09.2026
09:37
30.09.2026
09:27
30.09.2026
07:21
30.09.2026
07:20
30.09.2026
06:31
30.09.2026
04:32
30.09.2026
03:03
30.09.2026
02:23
30.09.2026
02:12
30.09.2026
01:47
30.09.2026
01:36
30.09.2026
01:13
30.09.2026
01:00
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
Rețeta pro-Kremlin a lui Dodon, din mijlocul PĂDURII. „Kremlinovici” îi cere premierului Tofan să o sfideze pe Maia Sandu și să bată palma cu Lavrov la ONU, plus să implementeze soluțiile sale - „sechestru” pe buget și înghețarea salariilor
















