Primele loturi de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni au aterizat la Chișinău: Paturi, bunuri de primă necesitate și pachete alimentare
1319
Primele loturi de ajutor umanitar destinat refugiaților din Ucraina au ajuns astăzi la Chișinău.
Bunurile au fost trimise în R. Moldova de către Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Guvernul Olandei prin Mecanismul de protecție civilă al UE și Guvernul Turciei.
Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a spus că valoarea loturilor de ajutor umanitar se ridică la 750 de mii de euro, fiind vorba despre bunuri necesare pentru dotarea centrelor de cazare temporară a refugiaților - corturi, paturi, pături, perne, lucruri de primă necesitate și pachete alimentare.
„Acest lot ne va permite în timp cât mai util să dotăm centrele de cazare existente, dar și să creăm centre noi”, a spus Revenco, într-o conferință de presă.
Aceeași sursă a precizat că, începând cu data de 24 februarie curent, peste 112 000 de refugiați ucraineni au intrat în R. Moldova, dintre care peste 51 de mii au rămas pe teritoriul statului nostru.
24.02.2026
13:37
1
Kremlinul, la patru ani de război în Ucraina: conflictul a devenit o confruntare amplă cu Occidentul, luptele continuă
24.02.2026
13:32
4
Maia Sandu, mesaj la patru ani de război: Ucraina ne-a apărat pacea și libertatea, Moldova va sprijini Kievul cu solidaritate neştirbită
24.02.2026
13:11
188
Maia Sandu, la patru ani de război în Ucraina: „Vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită pentru o pace dreaptă în Europa”
24.02.2026
13:06
249
Idila trădătoare care a dus la eliminarea lui „El Mencho” și a declanșat un val de violențe în Mexic
24.02.2026
12:43
268
Moscova acuză Marea Britanie și Franța că vor să doteze Ucraina cu arme nucleare și cere anchetă la ONU și AIEA
24.02.2026
12:27
235
Ministerul Energiei caută Secretar General Adjunct pentru coordonarea reformelor și aderării la UE în sectorul energetic
24.02.2026
11:56
380
La patru ani de la invazia Rusiei, Marea Britanie anunţă un amplu pachet de sprijin militar, umanitar şi pentru reconstrucţia Ucrainei
24.02.2026
11:55
394
Ucraineancă prinsă cu 24 000 de dolari nedeclarați pe Aeroportul Chișinău, amendată și expulzată
24.02.2026
11:55
362
Rusia deschide dosar penal împotriva fondatorului Telegram, Pavel Durov, acuzat că ar facilita activități teroriste
24.02.2026
11:37
293
MEC, patru ani de măsuri concrete pentru integrarea copiilor și tinerilor refugiați ucraineni în școlile și universitățile din Republica Moldova
24.02.2026
13:11
0
Maia Sandu, la patru ani de război în Ucraina: „Vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită pentru o pace dreaptă în Europa”
24.02.2026
13:06
19
Idila trădătoare care a dus la eliminarea lui „El Mencho” și a declanșat un val de violențe în Mexic
24.02.2026
12:43
94
Moscova acuză Marea Britanie și Franța că vor să doteze Ucraina cu arme nucleare și cere anchetă la ONU și AIEA
24.02.2026
12:27
97
Ministerul Energiei caută Secretar General Adjunct pentru coordonarea reformelor și aderării la UE în sectorul energetic
24.02.2026
11:56
345
La patru ani de la invazia Rusiei, Marea Britanie anunţă un amplu pachet de sprijin militar, umanitar şi pentru reconstrucţia Ucrainei
24.02.2026
11:55
351
Ucraineancă prinsă cu 24 000 de dolari nedeclarați pe Aeroportul Chișinău, amendată și expulzată
24.02.2026
11:55
328
Rusia deschide dosar penal împotriva fondatorului Telegram, Pavel Durov, acuzat că ar facilita activități teroriste
24.02.2026
11:37
251
MEC, patru ani de măsuri concrete pentru integrarea copiilor și tinerilor refugiați ucraineni în școlile și universitățile din Republica Moldova
24.02.2026
11:28
348
Macron denunță după patru ani de război „eșecul militar, economic și strategic” al Rusiei în Ucraina
24.02.2026
11:11
355
Tânăr de 19 ani, condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru viol și pornografie infantilă asupra a doi minori
24.02.2026
11:03
308
Granturi de până la 50 000 de euro pentru IMM-urile din sectorul semințelor care se asociază
24.02.2026
10:53
787
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
10:29
308
Canva își extinde imperiul creativ: cumpără Cavalry și MangoAI pentru animație 2D și reclame mai eficiente
24.02.2026
10:18
441
Liderii nordici, baltici și ai UE, la Kiev pentru a marca patru ani de la invazia rusă în Ucraina
24.02.2026
09:43
323
Ursula von der Leyen, a zecea vizită la Kiev pentru a reafirma sprijinul total al Europei pentru Ucraina
24.02.2026
09:23
389
Peste 36 de mii de elevi de clasa a IX-a, evaluați la nivel național înaintea examenelor de absolvire a gimnaziului
24.02.2026
08:59
399
Stripe și PayPal pariază pe fintech-ul indian Xflow, care atrage 16,6 milioane de dolari pentru a moderniza plățile B2B transfrontaliere
24.02.2026
08:49
413
Ambasadorul Ucrainei la București: Rusia nu va decide viitorul Ucrainei, NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate
24.02.2026
08:08
431
Horoscopul zilei 24.02.2026
24.02.2026
07:48
429
Banca Mondială: Ucraina are nevoie de 588 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război
24.02.2026
07:08
711
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
473
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
514
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
587
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
635
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
Maia Sandu, la patru ani de război în Ucraina: „Vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită pentru o pace dreaptă în Europa”
Idila trădătoare care a dus la eliminarea lui „El Mencho” și a declanșat un val de violențe în Mexic
Moscova acuză Marea Britanie și Franța că vor să doteze Ucraina cu arme nucleare și cere anchetă la ONU și AIEA
Ministerul Energiei caută Secretar General Adjunct pentru coordonarea reformelor și aderării la UE în sectorul energetic
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














