Primarul Iașiului strânge semnături pentru AUTOSTRADA care leagă R. Moldova de România
11478
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat începerea unei campanii privind strângerea unui milion de semnături pentru a determina Guvernul să aloce fonduri pentru realizarea autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, edilul ieşean afirmând că iniţiativa are sprijinul PMP şi PNL.
Mihai Chirica a spus într-o conferinţă de presă, că această campanie privind strângerea unui milion de semnături de le cetăţenii din judeţele Moldovei, dar şi de la cei din judeţul Mureş, nu este un act ofensator la adresa cuiva, ci o necesitate pentru dezvoltarea regiunii.
Edilul Iaşiului, membru PSD, a spus că are sprijinul liderilor ieşeni ai PMP şi PNL, respectiv Petru Movilă şi Costel Alexe.
„Am început o acţiune, personal, împreună cu domnul Movilă, ne-am ocupat şi l-am atras în această discuţie şi pe domnul Costel Alexe, prin care vrem să strângem un milion de semnături. Mă gândesc şi la alianţa noastră PSD-ALDE. Vrem să strângem un milion de semnături din regiunea de Nord-Est şi din judeţul Mureş, astfel încât să putem depune un proiect de lege prin care proiectul de autostradă să devină prioritar în bugetarea Guvernului României. Nu este un act ofensator, ci pur şi simplu vrem să arătăm că autostrada, că o numim Moldova, Montana, Ungheni-Târgu Mureş, este o necesitate pentru dezvoltarea acestei regiuni“, a afirmat primarul Mihai Chirica.
Primarul Iaşiului a mai precizat că nu se poate vorbi despre o dezvoltare echilibrată a României fără a avea autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Chirica susţine că densitatea cea mai mare de parcuri industriale se găseşte în zonele unde există căi de comunicaţii rapide.
Totodată, Mihai Chirica a mai declarat că nu este vorba despre o campanie de strângere de semnături asumată de vreun partid politic, ci de un gest de atitudine civică a oamenilor politici.
„Nu va fi autostrada Chirica sau autostrada PSD, PMP, PNL sau ALDE. Dacă proiectul va fi confiscat politic, voi face un pas lateral. Am găsit înţelegere inclusiv la cei de la Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică”, a afirmat Mihai Chirica.
Sursă: Digi24
19.01.2026
01:08
236
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
483
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
732
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
809
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
476
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
918
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
563
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
676
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
531
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
720
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
660
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
612
Horoscopul zilei 18.01.2026
19.01.2026
01:08
236
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
482
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
731
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
808
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
475
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
917
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
562
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
675
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
530
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
719
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
659
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
611
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
718
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
639
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
978
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
891
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
862
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1100
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
928
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1087
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1287
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1233
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1400
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1187
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1143
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














