Primarul care a vândut terenuri publice fiului și soției și a închiriat mașini pentru Primărie de la firma familiei
8343
Ziarul Nostru
Primarul comunei Stoicani din raionul Soroca, Serghei Bric, riscă să rămână fără funcție, pentru că a făcut afaceri cu propria familie, implicând Primăria.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit că, în perioada anilor 2013-2019, în calitate de primar, dar și de președinte al comisiei de licitație din comună, Serghei Bric a participat la luarea mai multor decizii și a încheiat acte juridice în favoarea fiului și firmei soției sale.
Mai exact, funcționarul a semnat în total 19 decizii și contracte prin care le vindea fiului și soției sale terenuri scoase la licitație de către Primăria pe care o conducea, dar și prin care a arendat pentru Primărie două automobile de serviciu de la compania privată a soției.
Aceeași firmă a soției a fost contractată și pentru acordarea unor servicii către Primăria din localitate contra cost.
Inspectorul de integritate a stabilit că primarul nu s-a abținut de la luarea deciziilor favorabile persoanelor apropiate, nu a declarat conflictul de interese și nu a așteptat o soluție în acest sens.
Serghei Bric s-a apărat spunând că, de exemplu, în cazul arendării automobilelor, decizia a fost luată de Consiliul local, el neparticipând la ședință.
Dacă actul de constatare pe numele său emis de ANI va rămâne definitiv, primarul va fi demis și decăzut din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani.

13.11.2025
22:43
169
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
296
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
309
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
371
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
413
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
424
Titlu propus: Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
474
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
15:31
506
Zelenski vizitează trupele din Zaporojie pe fondul unui scandal de corupție, în timp ce Rusia revendică noi cuceriri în Ucraina. Contribuție semnificativă de 500 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american destinat Ucrainei din p
13.11.2025
14:30
659
Zelenski impune sancțiuni asupra activelor lui Timur Mindici în plin scandal de corupție și primește un apel din partea cancelarului german pentru acțiuni determinate împotriva corupției
13.11.2025
13:08
590
Delegația condusă de premierul Alexandru Munteanu marchează prima vizită externă la București, însoțită de vicepremierul Vladimir Bolea
13.11.2025
22:43
43
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
290
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
302
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
361
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
404
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
416
Titlu propus: Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
469
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
15:31
495
Zelenski vizitează trupele din Zaporojie pe fondul unui scandal de corupție, în timp ce Rusia revendică noi cuceriri în Ucraina. Contribuție semnificativă de 500 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american destinat Ucrainei din p
13.11.2025
14:30
649
Zelenski impune sancțiuni asupra activelor lui Timur Mindici în plin scandal de corupție și primește un apel din partea cancelarului german pentru acțiuni determinate împotriva corupției
13.11.2025
13:08
583
Delegația condusă de premierul Alexandru Munteanu marchează prima vizită externă la București, însoțită de vicepremierul Vladimir Bolea
13.11.2025
11:07
511
Universitățile moldovenești își promovează programele de studiu la târgul educațional din Bengaluru, India
13.11.2025
10:57
528
Ajutoare financiare pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară și furtuna din Cahul: primele plăți au fost autorizate
13.11.2025
10:49
544
G7 solicită urgent încetarea focului în Ucraina, în timp ce negocierile stagnează
13.11.2025
10:44
793
AVERTISMENT // Plahotniuc ar putea scăpa basma curată. Vlad Filat: „Nu va exista nicio finalitate în dosarul „furtul miliardului”, dacă procurorii nu vor renunța la vechea SCHEMĂ, care nu duce nicăieri”
13.11.2025
10:17
534
Condamnări grele pentru doi bărbați din Ungheni prinși cu peste 2.000 de plicuri de droguri în cadrul unei rețele complexe
13.11.2025
09:37
503
Suspectă eliberată sub control judiciar în urma jafului spectaculos de la Luvru
13.11.2025
09:11
780
Marele lăcaș ortodox din Moldova neagă eticheta de "biserică rusă" și provoacă tensiuni religioase în regiune
13.11.2025
08:22
589
Horoscopul zilei 13.11.2025
13.11.2025
07:17
731
Marco Rubio denunță provocările aeriene ale Rusiei, reafirmând angajamentul SUA față de apărarea NATO
13.11.2025
06:49
558
UE mobilizează giganții tehnologiei și influencerii pentru a combate amenințările hibride și dezinformarea în spațiul digital
13.11.2025
04:28
604
SUA pune capăt celei mai lungi perioade de paralizie bugetară din istorie – Congresul i-a trimis legea lui Trump pentru semnare
13.11.2025
02:57
690
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
761
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
756
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
1222
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














