Prima REACȚIE din tabăra PAS, după realegerea lui Dodon în calitate de lider al socialiștilor: „PSRM ține la mediul înconjurător – reciclează KULIOACE”
3722
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritatea (PAS), Dumitru Alaiba, consideră că Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) va avea de pierdut de pe urma alegerii lui Igor Dodon în funcția de președinte al formațiunii, însă actuala opoziție va avea de câștigat.
„Se pare că PSRM l-a reciclat pe Igor Dodon făcându-l preşedinte de partid. Cum am zis-o înainte, ar fi păcat ca Dodon să meargă la fund singur, fără să tragă în jos partidul său de hoți, construit pe bani din kulioace. În democrații, un lider care pierde lamentabil alegerile se retrage de la cârma partidului pentru a face loc următorului. Pentru că oamenii şi-au spus cuvântul şi l-au respins. Asta, dacă ai minimul respect față de votul omului. PSRM va merge la fund împreună cu Dodon. L-am bătut o dată, o să-i mai batem măr încă o dată”, a scris Alaiba pe Facebook.
De asemenea, deputatul a ținut să precizeze că moldovenii nu au uitat de „kuliocele” care le-ar fi luat Igor Dodon de la Plahotniuc: „PSRM ține la mediul înconjurător. Reciclează kulioace”.
26.09.2025
15:44
4751
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
3760
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
3228
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
2732
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
3998
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
21.08.2025
10:54
6759
VIDEO // Voronin riscă să fie dat AFARĂ din BEP, după ce a DEZVĂLUIT conținutul „kuliokului” pe care i l-a dat Plahotniuc lui Dodon? Socialistul acuză guvernarea că l-ar fi determinat pe Voronin să facă declarațiile: „A fost organizat de guvernare”
20.08.2025
22:10
5618
VIDEO // Voronin l-a TURNAT în direct pe partenerul de bloc Dodon: ,,În kuliokul pe care Plahotniuc i l-a întins lui Dodon erau fix 860 de mii de euro..."
08.08.2025
11:50
4028
VIDEO // Dodon încearcă să se REABILITEZE, după ce i-a anunțat pe cetățeni că vor trebui „să strângă cureaua” dacă forțele proruse vin la guvernare. Socialistul anunță că va tăia salariile propriilor miniștri, procurorilor și judecătorilor
04.08.2025
17:13
10164
VIDEO // Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
04.08.2025
10:15
3193
Plahotniuc, o nouă SCRISOARE din penitenciarul din Atena. Fugarul se „roagă” să fie adus cât mai curând în R. Moldova și reia retorica forțelor politice loiale Kremlinului: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept”
06.11.2025
09:55
0
ULTIMA ORĂ, DOC // Parlamentul RENUNȚĂ la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus. Dodon acuză guvernarea de „rusofobie agresivă”, fără a condamna războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei
06.11.2025
09:52
128
Mark Rutte avertizează: Rusia va rămâne o amenințare persistentă pentru Europa și lume după război
177
Moldova învață din expertiza Franței pentru a îmbunătăți gestionarea riscurilor agricole
06.11.2025
08:05
300
Horoscopul zilei 06.11.2025
06.11.2025
06:56
567
Ucraina renunță la "copeică" și adoptă moneda "șah" pentru a rupe definitiv legăturile cu trecutul sovietic
06.11.2025
05:48
405
Sancțiunile Occidentale Cauzează Creșterea Stocurilor de Petrol pe Nave: Avertismentul CEO-ului Gunvor
06.11.2025
01:54
495
Ucraina devine partener strategic în cadrul Forței Expediționare Interarmate, semnal puternic pentru securitatea Europei
05.11.2025
23:03
504
Moldova și Țările de Jos: Acces mai ușor la muncă pentru familiile diplomaților printr-un nou acord
05.11.2025
23:01
640
Angelina Jolie surprinde la Herson: vizită discretă la maternitate și spital pediatric în sudul Ucrainei
05.11.2025
21:57
795
Alexandru Tănase: Republica Moldova trebuie să părăsească CSI, acordurile cu Rusia nu au valoare reală
567
Moldova, 6 noiembrie 2025: Schimbări notabile în condițiile meteorologice
05.11.2025
20:33
774
Republica Moldova strălucește la Bruxelles: Maia Sandu și oficiali europeni laudă tradițiile și cultura țării noastre
05.11.2025
20:09
599
Antibiotic uzual: o nouă speranță în prevenirea schizofreniei la adolescenți
05.11.2025
19:47
751
CEC solicită validarea mandatelor a opt noi deputați PAS după demisia miniștrilor și oficialilor cheie
05.11.2025
19:08
595
Parlamentul se reunește pentru formarea grupurilor de prietenie și delegațiilor internaționale, cu discursul Robertei Metsola
05.11.2025
19:01
632
Putin ia în calcul reluarea testelor nucleare în urma declarațiilor lui Trump privind armele nucleare americane
05.11.2025
18:25
705
CEC investighează sursele de finanțare ale Blocului Patriotic și "Inima Moldovei" înaintea alegerilor parlamentare
05.11.2025
18:23
534
Transforma educația în Moldova: Peste 25.000 de elevi beneficiază de inovațiile clasei EduLIFE în 35 de instituții profesionale
05.11.2025
17:54
581
România reafirmă susținerea necondiționată pentru Apărarea Republicii Moldova în cadrul unei întâlniri oficiale
05.11.2025
17:36
578
Descoperire revoluționară: Tipare neuronale ar putea transforma terapiile pentru Parkinson, oferind speranță pacienților
05.11.2025
17:31
565
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova își încheie misiunea: recunoaștere și mulțumiri pentru contribuții semnificative în agricultură și cooperare bilaterală
05.11.2025
16:56
739
Socialiștii din Moldova critică denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale și amenință cu acțiuni juridice
05.11.2025
16:37
664
Alexandru Munteanu își începe mandatul de premier cu o vizită importantă la București
05.11.2025
16:07
546
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
05.11.2025
15:38
620
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
ULTIMA ORĂ, DOC // Parlamentul RENUNȚĂ la grupurile parlamentare de prietenie cu Rusia și Belarus. Dodon acuză guvernarea de „rusofobie agresivă”, fără a condamna războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei
Mark Rutte avertizează: Rusia va rămâne o amenințare persistentă pentru Europa și lume după război
Horoscopul zilei 06.11.2025
1 MDL
1 EUR
19.68
1 USD
17.13
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














