Prima reacţie a solistului „Voltaj”, Călin Goia, după clasarea pe locul 15 la Eurovision: „Ne pare rău...''
2033
gandul.info
Călin Goia, solistul trupei „Voltaj”, care s-a situat pe locul al 15-lea în finala Eurovision 2015, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este o mare realizare să participi la finala acestei competiţii, precizând însă că membrilor formaţiei le pare rău că nu au putut să aducă mai multă bucurie românilor.
„Ne pare foarte rău că nu am putut să aducem mai multă bucurie românilor, dar ne bucurăm că am făcut cunoscută campania noastră („De la capăt", n.r.) şi mergem mai departe", a spus Călin Goia.
Întrebat dacă este un cadou frumos participarea în finala Eurovision 2015, sâmbătă, chiar cu o zi înainte de a împlini 40 de ani, Călin Goia a spus: „Este cel mai mare eveniment muzical, concurs muzical, şi atâta timp cât eşti în finală este o realizare".
„Am venit cu un alt gând, de a fi mult mai sus decât am reuşit, dar nu ne demoralizăm şi nu ne oprim", a mai spus Călin Goia.
El a precizat că experienţa pe care trupa „Voltaj” a avut-o participând la această competiţie o va folosi pentru a-i ajuta şi pe următorii reprezentanţi ai României la Eurovision. „Îmi doresc să fim mult mai uniţi decât suntem", a mai spus Călin Goia, scrie gandul.info.
La rândul său, Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision 2015, a declarat pentru Mediafax că rezultatul finalei din acest an a fost unul predictibil. „Ceea ce cântă Måns se aude la toate radiourile din Europa (...) Ne aşteptam cumva", a spus Liana Stanciu, făcând referire şi la „videoclipul impecabil" al melodiei câştigătorului ediţiei din acest an a Eurovision.
În ceea ce priveşte melodia trupei „Voltaj” în finala Eurovision 2015, Liana Stanciu a spus: „Călin a cântat foarte bine. Este clar că este un concurs pentru un anume tip de muzică. Este frumos ce s-a întâmplat, am mai trăit un an frumos şi mergem înainte".
Trupa „Voltaj”, care a reprezentat România la Eurovision 2015, s-a situat pe locul al 15-lea în finala care a avut loc sâmbătă seară, la Wiener Stadthalle, în timp ce Måns Zelmerlöw din Suedia a câştigat competiţia.
Ediţia din 2016 a concursului Eurovision se va desfăşura în Suedia, după ce cântăreţul Måns Zelmerlöw a câştigat competiţia din acest an, cu piesa „Heroes", care a obţinut un total de 365 de puncte.
Trupa „Voltaj”, care a interpretat melodia „De la capăt/ All Over Again", a obţinut un total de 35 de puncte, ocupând locul al 15-lea în finala competiţiei.
24.02.2026
10:53
8364
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
12576
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36104
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34764
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46130
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30183
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28638
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21047
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20566
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21928
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21281
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
05.04.2026
19:05
719
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
730
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
868
Horoscopul zilei 05.04.2026
1006
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
843
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1288
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
967
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
928
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
960
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1103
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1292
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1171
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1094
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1191
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1286
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1581
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1003
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1135
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1238
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1328
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
994
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1202
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1752
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1279
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1251
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














