Prima eclipsă de Lună din 2020 are loc pe 10 ianuarie. La ce oră trebuie să te uiţi pe cer ca s-o vezi în toată regula
2366
O eclipsă de Lună prin penumbră va avea loc vineri, 10 ianuarie 2020, şi va putea fi văzută inclusiv din România.
În 10 ianuarie 2010, când Luna va avea o influenţă maximă asupra Terrei (faza de Lună plină), va avea loc şi o eclipsă de Lună prin penumbră, al cărei maxim va fi înregistrat la ora 21:10.
O eclipsă de Lună se produce atunci când Luna, Soarele şi Pământul se aliniază, astfel că satelitul natural al Terrei intră în umbra planetei noastre.
Eclipsele de Lună se produc atunci când Soarele, Pământul şi Luna se aliniază, Luna intrând astfel în umbra Pământului. Dacă Luna intră total în conul de umbră al Pământului, ea se întunecă şi capătă o nuanţă roşiatică, având loc o eclipsă totală de Lună. În cadrul acestui fenomen, din cauza culorii roşu închis, mai este numită şi Luna sângerie.
O eclipsă parţială de Lună are loc atunci când satelitul natural nu intră în întregime în umbra Terrei, ci trece pe deasupra sau pe sub mijlocul centrului umbrei.
Ce se întâmplă în timpul eclipsei de Lună prin penumbră?
În momentul în care Luna trece prin penumbră are loc o eclipsă de Lună prin penumbră. Acest fenomen nu produce modificări majore asupra astrului, Luna nu se întunecă, iar suprafaţa ei capătă o nuanţă gălbuie.
Eclipsa de Lună prin penumbră din 10 ianuarie 2020 va dura 4 ore şi patru minute, potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic Amiral „Vasile Urseanu”.
În România, eclipsa va începe la ora 19:08, când Luna va intra în penumbră, însă la început nu vor putea fi sesizate schimbrări ale astrului. În faza maximă a eclipsei de Lună prin penumbră, care va avea loc la ora 21:10, discul Lunii se va afla aproape în totalitate în penumbra Pământului. Acum, Luna va avea o luminozitate mai mică şi o nuanţă de gălbui, aşa cum am menţionat mai sus.
Fazele eclipsei de Lună prin Penumbră, pe ore
- 19:08 – începutul eclipsei, intrarea în penumbră
- 21:10 – maximul eclipsei (circa 90% din suprafaţa Lunii va fi acoperită de penumbra Pământului)
- 23:12 – ieşirea din penumbră (sfârşitul eclipsei)
Cum se poate vedea din România eclipsa de Lună prin penumbră?
Fenomenul va fi vizibil în Europa, Africa, Asia, Oceanul Indian şi Australia de Vest. Din România se va vedea din toată ţara, pe întreaga durată a evenimentului, cu ochiul liber, indiferent dacă te afli sau nu într-un loc cu multă lumină artificială (cum este în oraşe), fără a fi nevoie de telescop, important este ca cerul să fie senin.
Luna şi fenomenele astronomice care o implică i-a fascinat pe învăţaţi chiar din Antichitate, aceştia stabilind că prima eclipsă consemnată ar fi avut loc în anul 3.450 î Hr.
Următoarea eclipsă de Lună prin penumbră va avea loc în 5 iunie 2020 şi va fi vizibilă din România, informează descopera.ro. .
16.12.2025
20:45
301
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
255
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
318
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
368
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
425
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
448
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
375
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
449
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
373
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
509
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
20:45
285
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
242
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
313
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
365
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
415
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
438
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
370
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
444
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
369
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
503
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
406
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
434
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
400
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
444
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
423
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
480
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
538
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
500
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
478
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
592
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
491
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
469
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
627
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
679
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
565
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














