10:48:06 15.09.2025
Stiri

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întâlnire cu omologul său de la Kiev, Ruslan Ștefanciuk: „Nu mai există niciun dubiu că Rusia atacă premeditat ținte CIVILE în Ucraina”

Actualitate 26.10.2022 12:55 Vizualizări952
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întâlnire cu omologul său de la Kiev, Ruslan Ștefanciuk: „Nu mai există niciun dubiu că Rusia atacă premeditat ținte CIVILE în Ucraina”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit la Zagreb, Croația, acolo unde a participat la primul Summit parlamentar „Platforma Internațională Crimeea”, cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Ștefanciuk.

Spicherul a anunțat că a discutat cu omologul său de la Kiev despre ultimele evenimente din regiunea noastră.

„Nu mai există niciun dubiu că Rusia atacă premeditat ținte civile în Ucraina. Am reafirmat încă o dată sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor noastre, în granițele sale recunoscute internațional. Am mai vorbit despre agenda bilaterală și am salutat eforturile instituțiilor de resort din Republica Moldova și Ucraina pentru consolidarea cooperării în domeniul infrastructurii, care are un rol important pentru a restabili lanțurile logistice perturbate din cauza războiului”, a scris Grosu pe Facebook.

Menționăm că Igor Grosu a condamnat marți, în cadrul discursului său ținut la Summitul „Platforma Internațională Crimeea”, agresiunea Federației Ruse în Ucraina, începută acum opt ani odată cu anexarea peninsulei Crimeea, exprimând sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

„Am condamnat și condamnăm anexarea Crimeii, dar și recentele așa-zisele referendumuri din regiunile Herson, Zaporijie, Donețk și Luhansk ale Ucrainei. Republica Moldova nu recunoaște tentativa de anexare ilegală de către Federația Rusă a unor teritorii ucrainene. Republica noastră reafirmă sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional. De la această tribună, aș dori să-mi exprim cea mai mare admirație față de toți ucrainenii pentru curajul, rezistența și puterea lor interioară de a continua această luptă pentru supraviețuire, dreptate și libertate”, a declarat Igor Grosu.

La Summitul „Platforma Internațională Crimeea” de la Zagreb au participat 50 de președinți și vicepreședinți de parlament din Europa.

Autor:
Stiri relevante
15.09.2025 08:37 303 Horoscopul zilei 15.09.2025
Top stiri
15.09.2025 08:37 271 Horoscopul zilei 15.09.2025
14.09.2025 08:03 617 Horoscopul zilei 14.09.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte