Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu șefa statului, la București: Conferință în Legislativul României și întâlniri la nivel înalt


Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va fi alături de președinta Maia Sandu astăzi la București.
Șeful Legislativului va susține astăzi un discurs în cadrul Conferinței „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizat de Senatul României sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
La reuniune vor fi discutate subiecte referitoare la participarea femeilor pe piața muncii, ocuparea pozițiilor de conducere, dar și reprezentarea politică.
Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, deputata Doina Gherman, una dintre promotoarele proeminente ale egalității de gen, va vorbi despre experiența Republicii Moldova și bunele practici din R. Moldova la acest capitol.
De asemenea, spicherul Igor Grosu va avea la București întrevederi cu președintele interimar al Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, și va fi primit la Palatul Elisabeta de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.
Menționăm că, după ce va participa la aceeași conferință, președinta Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu prim-ministrul Nicolae Ciucă. Șefa statului se va întâlni și cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri din Basarabia.









































































