Președintele Dodon, acuzat de „înaltă TRĂDARE de stat”: Deputații din primul Parlament cer tragerea acestuia răspundere pentru TRUNCHIEREA Declarației de Independență și aplicarea interdicției de a mai candida pentru SPIONAJ în folosul rușilor
11907
Pe parcursul celor aproape patru ani de mandat, președintele Igor Dodon s-a îngrijit exclusiv de îmbogăţirea personală, de lustruirea propriei imagini, de „propăşirea” Partidului Socialiștilor și de salvarea ortacilor săi de urmărire penală.
După un șir de acțiuni prin care a umilit cetățenii R. Moldova, Igor Dodon „a depășit toate liniile roșii” atunci când, pe 27 august curent, „a falsificat şi trunchiat într-un hal fără de hal Declaraţia de Independenţă”, votată de 278 de deputaţi în şedinţa festivă din 27 august 1991 şi confirmată, în aceeaşi zi, de Marea Adunare Naţională, afirmă deputații din Parlamentul Independenței.
„Dânsul a exclus sfidător aliniatele fundamentale, care fixează originea noastră etnică, limba vorbită, istoria dramatică a dezmembrării naţionale şi demască actele de cotropire şi de deznaţionalizare a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Fiind prin esenţă un trădător laş, nu a îndrăznit să-şi citească „opera”, dar s-a ascuns în spatele unui copil, pe care l-a impus să dea citire textului său criminal!”, susțin foștii legislatori într-o declarație făcută publică joi, 10 septembrie.
Astfel, deputații din primul Parlament al R. Moldova le solicită actualilor legislatori să iniţieze procedura de acuzare şi de demisie din înalta funcţie a lui Igor Dodon şi să intervină pe lângă Comisia Electorală Centrală să examineze temeinic, mai întâi, decizia Curţii Constituţionale cu privire la demnitarii suspectaţi de corupţie, apoi să hotărască dacă şeful statului, implicat direct în acte de corupţie, mai are dreptul să fie înregistrat în competiţia pentru un alt mandat prezidenţial.
„Noi, deputaţi ai Primului Parlament, precizăm că Declaraţia de Independenţă este parte componentă a Blocului Constituţional şi absolut nimeni nu-i poate falsifica, revizui, modifica sau atinge conţinutul. Ea se află la baza elaborării Constituţiei Republicii Moldova. Prin acţiunea criminală şi premeditată de revizuire şi mutilare a Declaraţiei de Independenţă, preşedintele Igor Dodon a atentat la temeiurile fundamentării constituţionale a Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, a trădat interesele lui naţionale, a uneltit împotriva statului şi este pasibil de pedeapsă penală pentru uzurparea puterii de stat şi înaltă trădare a intereselor naţionale”, cităm din același document.
Foștii deputați mai enumeră acțiunile lui Igor Dodon pe care le califică a fi „spionaj în folosul statului agresor şi ocupant rus”.
Vedeți mai jos întreaga DECLARAŢIE a unui grup de deputaţi din Primul Parlament cu privire la falsificarea Declaraţiei de Independenţă, uzurparea puterii de stat şi înaltă trădare a preşedintelui Igor Dodon:
Noi, deputații din Primul Parlament al Republicii Moldova (legislatura 1990-1994), semnatari şi votanţi ai Declaraţiei de Independenţă, ne exprimăm profunda indignare şi un dezacord categoric faţă de un şir de acţiuni criminale, din ce în ce mai grave, ale preşedintelui Igor Dodon, pe care le calificăm drept acte de înaltă trădare de stat. Facem apel către deputaţii actualului Parlament să iniţieze procedura de acuzare şi de demisie din înalta funcţie a lui Igor Dodon şi să intervină pe lângă Comisia Electorală Centrală să examineze temeinic, mai întâi, decizia Curţii Constituţionale cu privire la demnitarii suspectaţi de corupţie, apoi să hotărască, dacă şeful statului, implicat direct în acte de corupţie, mai are dreptul să fie înregistrat în competiţia pentru un alt mandat prezidenţial.
Igor Dodon, încălcând grav jurământul depus de a-şi dărui „toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a procedat, de cele mai multe ori, tocmai invers. Pe parcursul celor aproape patru ani, Igor Dodon s-a îngrijit exclusiv de îmbogăţirea personală, de lustruirea propriei imagini, de „propăşirea” Partidului Socialiștilor și de salvarea ortacilor săi de urmărire penală.
În toţi aceşti ani el i-a umilit pe toți cetăţenii într-un hal fără de hal. În mod deosebit, Igor Dodon s-a remarcat prin acţiunile sale de insultare a memoriei, onoarei şi demnităţii celor care au desprins Republica Moldova de la imperiul rus, numit Uniunea Sovietică, și ale celor care au apărat cu arma în mână suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială de invazia criminalilor separatişti. În mod sfidător, ignorând statutul de „garant al Constituţiei”, le aduce onorul prin depunere de flori la mormântul celor care în 1992 au declanşat războiul de la Nistru şi au omorât sute de patrioţi ai neamului şi oameni nevinovaţi. Mai mult decât atât, preşedintele Dodon îşi permite să-l primească cu onoruri la reşedinţa de la Condriţa pe Vadim Krasnoseliski şi să-l mai şi numească „preşedintele Transnistriei”, recunoscând astfel regimul separatist de la Tiraspol.
Anual, Igor Dodon își permite obraznic să-i umilească pe băștinași și să-și șteargă cizmele sale de marionetă putinistă de osemintele sutelor de mii de oameni, omorâți de către imperiu, prin sărbătorirea cu mult fast a zilelor de 28 iunie 1940 și 24 august 1944, zile de ocupație rusească.
Culmea acţiunilor sale criminale au fost declaraţiile belicoase de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, având drept scop apărarea agresorului rus și nu retragerea armatei ruse de ocupaţie de pe teritoriul Republicii Moldova.
Tot în aceşti aproape patru ani, în pofida promisiunilor electorale, Igor Dodon a pus povara miliardului furat pe umerii cetăţenilor, împovărându-l pe fiecare cu o datorie de 10.000 de lei! De altfel, nu este singura acţiune reprobabilă, sub aspect financiar, ce cade sub incidenţă penală. Palatul prezidenţial este reparat din bani obscuri. Nici azi nu se cunosc sursele din care provin. Banii, „donați” de către preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, sunt suspectați ca fiind plata pentru răpirea şi extrădarea celor 7 profesori turci nevinovaţi. Pentru această acțiune criminală, Republica Moldova va trebui să restituie, conform deciziei CEDO, 175.000 euro familiilor care au pătimit. Este o încălcare flagrantă a acordurilor internaţionale de care se face suspect preşedintele Igor Dodon.
În acelaşi timp, opiniei publice i se aduc tot mai multe probe de finanţare externă a PSRM şi a campaniilor electorale prezidenţiale şi parlamentare. Milioanele vin preponderent din Federaţia Rusă, prin companii şi fundaţii tainice ale lui Igor Dodon, inclusiv prin zona off-shore Bahamas. Ultimele filmări demonstrează legătura strânsă dintre Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc, cel care a finanţat copios PSRM cu bani murdari. Este atât de regretabil că, după asemenea probe indubitabile, procurorul general s-a transformat în avocatul preşedintelui Dodon.
Prin ultima sa acţiune din 27 august 2020, Igor Dodon a depăşit toate liniile roşii. Sub egida preşedintelui Dodon, în sala în care a fost votată Declaraţia de Independenţă, este organizată aşa-numita sărbătorire a celei de-a 29-a aniversări a Independenţei Republicii Moldova, de fapt un spectacol idiot de genul celor organizate de „aghitbrigăzile” komsomoliste prin kolhozuri. Cu de la sine putere, Igor Dodon a falsificat şi trunchiat într-un hal fără de hal Declaraţia de Independenţă, votată de 278 de deputaţi în şedinţa festivă din 27 august 1991 şi confirmată, în aceeaşi zi, de Marea Adunare Naţională. Dânsul a exclus sfidător aliniatele fundamentale, care fixează originea noastră etnică, limba vorbită, istoria dramatică a dezmembrării naţionale şi demască actele de cotropire şi de deznaţionalizare a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Fiind prin esenţă un trădător laş, nu a îndrăznit să-şi citească „opera”, dar s-a ascuns în spatele unui copil, pe care l-a impus să dea citire textului său criminal!
Noi, deputaţi ai Primului Parlament, precizăm că Declaraţia de Independenţă este parte componentă a Blocului Constituţional şi absolut nimeni nu-i poate falsifica, revizui, modifica sau atinge conţinutul. Ea se află la baza elaborării Constituţiei Republicii Moldova. Prin acţiunea criminală şi premeditată de revizuireşi mutilare a Declaraţiei de Independenţă, preşedintele Igor Dodon a atentat la temeiurile fundamentării constituţionale a Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, a trădat interesele lui naţionale, a uneltit împotriva statului şi este pasibil de pedeapsă penală pentru uzurparea puterii de stat şi înaltă trădare a intereselor naţionale.
Pornind de la cele expuse, constatăm că Igor Dodon nu reprezintă interesele Republicii Moldova, ci ale Rusiei lui Putin, a venit la putere prin fraudă în anul 2016 şi este:
SUSȚINUT de clanurile banditeşti din Rusia prin finanţare ilegală prin off-shor-ul Bahamas şi canalele propagandistice putiniste;
ÎN CÂRDĂȘIE cu oligarhii care au furat miliardul, el a devenit capul schemelor, mafiei şi corupţiei din stat;
„HRĂNIT” de către grupările criminale şi Plahotniuc cu bani din „kuliok”;
CEL CARE cheltuiește zilnic câte 100.000 de lei din banii publici pentru baluri, distraţii, sindrofii şi călătorii departe de interesul public.
Considerăm că nu avem o altă armă legală decât a apela la instanţele de drept de a-l aduce pe banca acuzaţilor pe cetăţeanul Igor Dodon care, prin revizuirea, falsificarea şi subminarea Declaraţiei de Independenţă, documentul fondator al statului Republica Moldova, precum şi prin alte acte reprobabile ce constituie crima de înaltă trădare a Patriei, se face vinovat de „fapte săvârşite intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, (…) precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova” (articol 337, Cod penal al Republicii Moldova, fapte pasibile de pedeapsa cu închisoare de la 12 la 20 de ani). Toate aceste acțiuni pot fi calificate fără echivoc drept spionaj în folosul statului agresor şi ocupant rus. Mai sperăm că în R.Moldova nu toată justiţia a fost acaparată şi băgată în buzunarul lui Igor Dodon.
Semnatarii declarației:
ARSENI ALEXANDRU,AMIHALACHIOAE GHEORGHE, BAŞTOVOI ANDREI, BEŞLEAGĂ VLADIMIR, BERLINSKI VICTOR, BORDEIANU GHEORGHE, BODIU ZOSIM, CIUNTU IOAN, CARANDIUC BORIS, CULEA CONSTANTIN, COLUN VALENTIN, COSTAŞ ION, DABIJA NICOLAE, DARABAN VALERIU, DRUŢĂ MIHAIL, DOLGANIUC VALENTIN, DARIE VLAD, HIOARĂ GHEORGHE, LEFTER TUDOR, MADAN ION, MAIMESCU ŞTEFAN, MEREUŢĂ ION, MUNTEANU PETRU, MISAIL NICOLAE, MACRINICI TUDOR, MORARU NICOLAE,NEGURĂ ION, NEAGU ION, NEDELCIUC VASILE, PASCARU VLAD, PALII ION, POIATĂ MIHAIL, PLUGARU ANATOL, PÎRVAN PINTILIE, PARA VASILE, RENIŢĂ ALECU, SAULEA AUREL, SECRIERU ELISEI, TAMPIZA CONSTANTIN, TRESTIANU GHEORGHE, TODOROI DUMITRU, ŢĂRANU ANATOL, ŢURCANU ANDREI, ŢURCAN ANATOL NIC.,ŢURCAN ANATOL ION, ŢURCAN ION, URSU VASILE, VASILACHE IGNAT, ZGARDAN VASILE
14.02.2026
22:06
20
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
226
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
318
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
384
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
476
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
600
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
578
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
709
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
497
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
646
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
20:56
102
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
284
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
358
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
442
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
578
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
550
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
688
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
478
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
627
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
671
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
574
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
642
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
490
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
573
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
542
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
626
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
630
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
569
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
653
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
581
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
632
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
720
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
918
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
676
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














