Președintele CC, Vladimir Țurcan, a comentat DEZVĂLUIRILE făcute de colega sa Liuba Șova: „Îmi pare rău că dumneaei a pornit cu vorbele acestea”. Ce spun alți patru judecători
1881
Președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, respinge acuzaţiile colegei sale Liuba Şova, care a declarat ieri-seara că decizia privind alegerea sa la șefia Înaltei Curți a fost influențată din afara instituției.
„Eu nu ştiu ce are în vedere doamna Şova. O vizează pe dumneaei, evident. Îmi pare rău că dumneaei, totuşi, conştientizând că este judecătorul care a participat la votul secret, spre seară s-a pornit cu vorbele acestea. Cred că este o reacţie pur şi simplu de moment, emoţii”, a declarat Ţurcan.
Alți trei judecători ai Curții Constituționale au spus că nu au fost influențați atunci când au votat candidatul la șefia CC.
De menționat că pentru candidatura lui Vladimir Țurcan ar fi votat patru din cei șase judecători ai CC. Liuba Șova și Nicolae Roșca au spus că nu au votat pentru Țurcan. De asemenea, Șova, care va îndeplini funcția de președinte al CC în absența lui Țurcan, a dezvăluit aseară că cineva de la Parlament i-ar fi trimis un mesaj în care o îndemna să voteze pentru Țurcan.
Astăzi, și Domnica Manole a negat că l-ar fi votat pe Țurcan la șefia CC.
26.12.2025
19:16
1340
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
23.12.2025
19:36
2376
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1517
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1829
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1707
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1269
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1907
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1693
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
2038
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2538
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
29.12.2025
10:06
62
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
75
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
241
Horoscopul zilei 29.12.2025
29.12.2025
08:09
310
Von der Leyen salută progresele în discuțiile de pace pentru Ucraina și subliniază importanța garanțiilor de securitate
29.12.2025
02:03
541
Trump sugerează o posibilă întâlnire trilaterală SUA-Rusia-Ucraina pentru reluarea dialogului și reconstrucția Ucrainei
29.12.2025
01:52
500
Zelenski subliniază divergențele cu Rusia privind Donbas și posibilitatea unui referendum pentru soluționarea conflictului
29.12.2025
01:17
544
Trump se arată dispus să viziteze Ucraina pentru a sprijini un posibil acord de pace cu Rusia
29.12.2025
00:52
534
Planul de pace aproape finalizat: Zelenski și Trump cad de acord asupra a 90% dintre puncte
29.12.2025
00:31
567
Convorbire telefonică importantă între Putin și Trump despre Ucraina: cooperare și perspective economice pentru soluționarea conflictului
28.12.2025
22:17
532
Discuții de pace: Zelenski și Trump analizează un plan în 20 de puncte pentru încheierea războiului cu Rusia în Florida
28.12.2025
21:48
540
Trump și Putin dezbat viitorul Ucrainei: armistițiul temporar, o soluție riscantă pentru Donbas?
28.12.2025
20:38
593
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
721
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
620
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
704
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
967
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
787
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
820
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
775
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
949
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
793
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
1117
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
963
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
1095
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
948
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
Horoscopul zilei 29.12.2025
Von der Leyen salută progresele în discuțiile de pace pentru Ucraina și subliniază importanța garanțiilor de securitate
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














