16:40:46 18.12.2025
Stiri

Președintele care și-a REDUS SALARIUL cu 50 % pe timp de pandemie. Decizia îi privește și pe membrii GUVERNULUI

Știri 11.05.2020 07:30 Vizualizări2318
Președintele care și-a REDUS SALARIUL cu 50 % pe timp de pandemie. Decizia îi privește și pe membrii GUVERNULUI

Preşedintele Ecuadorului, Lenin Moreno, şi-a redus salariul la jumătate și a luat aceeași decizie în cazul salariilor vicepreședintelui și ale membrilor guvernului, din cauza crizei cauzate de pandemia de COVID-19.

Lenin Moreno a decis, prin decret, să „reducă la jumătate remunerarea preşedintelui Republicii, a vicepreşedintelui Republicii, a miniştrilor şi miniştrilor-adjuncţi”, a informat sâmbătă Preşedinţia ecuadoriană, informează duminică AFP, citată de Agerpres.

„Scăderea veniturilor statului, rezultat al crizei COVID-19, a produs efecte negative asupra economiei ţării, motiv pentru care este imperios să reducem remuneraţiile principalilor funcţionari”, a explicat Preşedinţia.

Intenția fusese anunțată de Lenin Moreno din aprilie, pe Twitter, dar măsura a intrat oficial în vigoare după semnarea decretului, la 8 mai.

Înainte de reducere, salariul lunar al preşedintelui ecuadorian era de peste 12 ori mai mare decât cel mediu lunar al locuitorilor. Acestea depăşea echivalentul a 5.000 de dolari, vicepreşedintele câştiga 4.800 de dolari, miniştrii câte 4.400 de dolari, iar miniştrii-adjuncţi 4.200. Salariul mediu lunar din Ecuador este de 400 de dolari.

Porivit AFP, reducerile anunţate la cel mai înalt nivel al statului ar urma să ducă la o revizuire generală a salariilor în sectorul public, pentru că o lege ecuadoriană dispune ca niciun funcţionar de stat să nu poată primi un salariu lunar mai mare decât preşedintele.

Potrivit celui mai recent bilanţ oficial, Ecuadorul a înregistrat până acum 29.071 de cazuri de infecție cu noul coronavirus şi 1.717 de decese de COVID-19.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
18.12.2025 07:52 560 Horoscopul zilei 18.12.2025
Top stiri
18.12.2025 07:52 542 Horoscopul zilei 18.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.91 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte