Președintele Academiei de Științe a Moldovei DEMISIONEAZĂ. Gheorghe Duca are statut de ÎNVINUIT într-un dosar de corupție
3176
Președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Gheorghe Duca, a anunțat că demisionează din funcție „din motive de sănătate”. Academicianul a anunțat această decizie în cadrul unei ședințe extraordinare convocate la AȘM.
„Această decizie coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei noastre, care a fost reactualizat recent. Dar nu repercusiunile directe ale procesului au determinat retragerea mea din funcție. Sunt alte câteva motive care m-au determinat la acest pas anume acum. Suspiciunile și incertitudinea din jurul acestui caz îmi ridică tensiunea și glicemia și nu vreau să se repete situația cu problema de sănătate care am avut-o în luna mai. Din păcate, în condițiile noilor reforme, experiența mea de manager nu mai este solicitată, sunt alte așteptări și alte prerogative”, a declarat Gheorghe Duca.
Academicianul crede că, în condițiile în care nu va mai fi persoană publică, justiția va avea o atitudine obiectivă și imparțială față de familia sa și îi va da dreptate, punând astfel capăt „atacurilor și denigrărilor publice”.
„Nu am răspuns niciodată la acestea, deoarece ar fi însemnat să mă implic într-o luptă cu morile de vânt. Rămâne pe seama celor care au făcut aceste declarații false. Dar vreau să menționez că nu mă consider vinovat, nu am făcut niciun fel de scheme și delapidări, dimpotrivă am consolidat proprietățile AȘM”, a punctat Duca.
Amintim că președintelui AȘM, Gheorghe Duca, și soției sale le-a fost înaintată învinuirea în dosarul de corupție în care aceștia erau vizați. Soții Duca sunt învinuiți într-o cauză penală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldată cu urmări grave și anume cauzarea unui prejudiciu material în proporții deosebit de mari.
31.03.2026
20:44
390
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
16:20
531
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
12:57
548
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
10:31
655
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1330
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
09:40
547
Ministerul Educației lansează program național anti-bullying în 43 de școli-pilot din toată țara
30.03.2026
20:33
766
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
18:45
746
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
17:38
721
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:04
784
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
10:33
1005
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
29.03.2026
18:38
1039
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
01.04.2026
00:10
258
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
394
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
385
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
346
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
339
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
569
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
527
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
586
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
543
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
609
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
658
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
652
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1327
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
576
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
693
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
710
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
693
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
802
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
792
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
631
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
766
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
734
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
745
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
701
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
771
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














