Președinta Maia Sandu a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și NU a avut niciun dialog cu reprezentanți din conducerea Federației Ruse după atacul militar asupra Ucrainei
3017
trm.md
Preşedinta Maia Sandu a avut recent un dialog cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre criza refugiaţilor. Totodată, şefa statului a anunţat că, de la declanşarea războiului, nu a avut nicio comunicare la nivel înalt cu autorităţile din Federaţia Rusă.
„La nivelul organizaţiilor internaţionale, Republica Moldova a semnat mai multe declaraţii prin care condamnă acţiunile Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, Republica Moldova nu a impus sancţiuni economice pentru această ţară, dar aici lucrurile trebuie să le înţelegem foarte clar. Relaţiile noastre comerciale cu Federaţia Rusă, în mare parte, înseamnă import de resurse energetice: energie termică şi electricitate ca să putem să le asigurăm cetăţenilor noştri acces la aceste resurse”, a declaratMaia Sandu vineri-seară, în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la Moldova 1, moderată de Mircea Surdu.
Preşedinta a explicat că, în lipsa resurselor energetice alternative, republica noastră este deocamdată dependentă de importul gazelor naturale din Rusia. Ce ţine de achitarea plăţilor, Maia Sandu a precizat că în contract sunt stipulate mai multe valute şi nu există riscul de debranşare de la această resursă energetică.
„Această speculaţie, probabil porneşte de la faptul că, în protocolul semnat în toamnă, a existat o înţelegere despre iniţierea discuţiilor pe restructurarea datoriilor pe care Federaţia Rusă încearcă să le înainteze Republicii Moldova. Şi termenul era 1 mai. Între timp, urmează să se facă acest audit, dar din cauza războiului nu au fost suficiente aplicaţii pentru a selecta o companie. Nu există niciun semnal din partea Federaţiei Ruse pe acest termen”.
Totodată, Guvernul de la Chişinău pledează pentru asigurarea republicii cu resurse alternative. „Conectarea sistemului energetic cu cel european este o soluţie, dar nu pe termen scurt, pentru că conectarea tehnică se poate face doar prin Ucraina. Deci, la modul practic, linii de tensiune înaltă nu avem cu România. Acum, această posibilitate tehnică este prin Ucraina, dar din motiv că este un război, nu putem să avem certitudine. Sper ca războiul să nu ajungă în partea unde avem reţelele pentru că asigură conexiunea din Ucraina către ţările Uniunii Europene. Ar fi o soluţie pe viitor şi nu o alternativă imediată în această perioadă complicată”, a explicat Maia Sandu.
Şefa statului a ţinut să precizeze că nu au existat un dialog cu autorităţile ruse în ultimele 30 de zile. „Nu am avut nici o comunicare cel puţin la nivel înalt, în această perioadă, de când a început războiul. Urma să aibă loc nişte discuţii pe problema furnizării gazelor, dar nu a fost un dialog nici la nivel de minister”, a precizat ea, citată de trm.md.
Întrebată dacă s-ar adeveri că Rusia nu se va opri în Ucraina, dar îşi va continua invazia în Republica Moldova, Maia Sandu a răspuns că nimeni nu poate să ofere garanţii. „Pericolul va fi depăşit doar atunci când va fi reinstaurată pacea în Ucraina. Asta ne dorim cu toţii. E clar că Republica Moldova este la hotar cu Ucraina, unde astăzi este război şi e clar că riscul este mare. Dar, aşa cum am spus: nu există informaţii astăzi care ar confirma că există o intenţie a Federaţiei Ruse să desfăşoare acţiuni militare pe teritoriul Republicii Moldova. Despre aceasta ne-a comunicat şi oficialii SUA şi UE cu care am discutat probleme de securitate în regiune (...). Ne dorim foarte mult să se ajungă la acordul de pace”, a mai spus preşedinta în cadrul emisiunii.
De asemenea, Maia Sandu a menţionat că, nu a planificat vizite peste hotare, dar sunt ţări care ne sunt alături chiar şi actuala conjunctiră geopolitică. „România este prietenul cel mai apropiat care ne vine în ajutor ori de câte ori e nevoie. Avem relaţii bune cu mai multe ţări europene precum Polonia, Franţa, Germania. Acest fapt este important şi pentru obiectivele noastre de viitor, în special în contextul depunerii cererii de aderare la Uniunea Europeană (...). În aceste vremuri dificile, reuşim să consolidăm sprijinul pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a conchis şefa statului.
23.12.2025
15:58
310
ULTIMA ORĂ // Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care a provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
300
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
316
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
300
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
336
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
435
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
475
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
431
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
561
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
694
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
15:58
301
ULTIMA ORĂ // Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care a provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
296
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
312
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
295
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
332
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
431
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
471
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
426
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
559
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
690
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
956
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
835
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
623
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
744
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
766
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
703
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
753
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
757
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
685
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
863
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
840
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
731
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
714
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
947
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
732
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
1061
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
ULTIMA ORĂ // Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care a provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














