PREMIU // Directorul Ziarului NAȚIONAL, printre CEI MAI BUNI JURNALIȘTI ai anului 2015
1551
Clubul de presă din Chişinău, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Comitetul pentru Libertatea Presei (CLP) au premiat, ieri-seară, jurnaliștii anului curent, în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, ediția a XXI-a.
De unul dintre tradiționalele mere străpunse de săgeată s-a învrednicit și directorul Ziarului NAȚIONAL, Vitalie Hadei, care, pe lângă treburile administrative ale redacției, mediatizează și tematica sportivă.
Jagland Thorbjorn, secretarul general al Consiliului Europei, care a punctat exact situația din R. Moldova, spunând că „se află pe marginea prăpastiei”, s-a învrednicit de premiul pentru abordarea tematicii politice.
Un alt premiu - pentru abordarea tematicii economice, i-a fost acordat Innei Kîvîrjîk, reporter de la newsmaker.md, iar premiul pentru cea mai bună investigație jurnalistică, „PlahotniukLeaks”, le-a revenit jurnaliștilor de la RISE Project Moldova.
Premiul pentru categoria jurnalism foto a mers la Andrei Mardari, iar Natalia Morari de la TV7 a luat premiul pentru categoria Interviu, Emisiunea „Interpol”.
Mărul pentru abordarea tematicii culturale a fost luat de Proiectul TV „Pur și Simplu”.
Natalia Petrusevici a ridicat premiul pentru abordarea tematicii sociale, Ziarul „SP”, Bălți, iar Lilia Curchi - pentru abordarea tematicii ecologice, revista „Natura”.
În cadrul Galei, au fost acordate şi trei premii speciale. Este vorba de speranța anului 2015, care a fost luat de către Livia Goncear-Pânzari de la Radio Moldova.
Pentru cea mai bună campanie socială, „Dăruiești și câștigi!”, premiul i-a revenit postului de televiziune PRO TV, iar pentru promovarea diversității în mass-media - Ecaterinei Terzi, reporter la IPNA Teleradio-Moldova în UTA Gagauz-Yeri.
Candidații și-au depus dosarele în cadrul unui concurs de materiale proprii, realizate şi publicate în perioada ianuarie-octombrie 2015, încadrate în diferite categorii de premiere. Dosarele depuse au fost evaluate de membrii juriilor formate pentru diferite categorii de premiere și de membrii Senatului CJI.
19.12.2025
12:03
312
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
18.12.2025
20:52
740
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
18:01
558
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:32
2050
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
14:41
16232
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
11:37
1062
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
17.12.2025
20:57
1052
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
668
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
772
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
13:52
771
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
805
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
19.12.2025
13:58
37
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
0
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
41
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
238
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
214
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
314
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
282
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
301
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
328
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
406
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
423
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
472
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
479
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
674
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
727
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
744
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
699
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
729
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
641
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
715
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
581
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
771
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
649
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
548
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
658
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














