Premierul Natalia Gavrilița, la Forumul Economic de la Davos: Susținerea Uniunii Europene este DECISIVĂ pentru viitorul R. Moldova
2722
R. Moldova mizează în continuare pe un suport consistent și investiții strategice din partea comunității internaționale, care să contribuie la creșterea rezilienței economice a republicii.
Declarația a fost făcută astăzi de către prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Potrivit premierului, susținerea Uniunii Europene este decisivă pentru viitorul R. Moldova și realizarea obiectivelor setate de Executiv.
„Vom depune efort în continuare pentru a realiza parcursul nostru european. Suntem un popor cu valori europene, iar integrarea europeană este pentru noi o cale spre stabilitate și dezvoltare”, a menționat șefa Executivului.
Oficialul de la Chișinău a subliniat în discursul său și acțiunile întreprinse de autoritățile R. Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților. De la începutul conflictului militar, aproape jumătate de milion de refugiați ucraineni au intrat în R. Moldova și circa 90 de mii de persoane au decis să rămână în republica noastră.
„Odată cu declanșarea războiului, eram conștienți că trebuie să acționăm imediat. Instituțiile statului au reacționat în mod exemplar, luând decizii necesare pentru facilitarea accesului ucrainenilor pe teritoriul Republicii Moldova. Aceștia au putut intra în republica noastră chiar și în baza unor documente expirate, au primit suport și din partea voluntarilor, au fost cazați, asigurați cu hrană și produsele necesare. Ulterior, ne-am concentrat pe măsurile de susținere și integrare socială a refugiaților, prin asigurarea accesului la educație și piața muncii. În tot acest timp, am văzut o coordonare eficientă între instituțiile naționale, organizațiile non-guvernamentale și cetățeni. Noi am demonstrat că Republica Moldova este o republică mică, dar cu suflet mare și sunt mândră de modul în care oamenii din statul meu au acționat pentru a ajuta refugiații”, a spus Natalia Gavrilița.
Prim-ministra a vorbit și despre politica migrațională a R. Moldova, menționând că autoritățile vor continua să lucreze la debirocratizarea procesului de angajare în câmpul muncii și atragerea moldovenilor din diaspora.
Totodată, vor fi întreprinse acțiuni pentru a spori atractivitatea investițională a R. Moldova și a crea cât mai multe locuri de muncă: „Vom crea condițiile necesare pentru ca moldovenii din diaspora să revină acasă pentru a schimba destinul economic al republicii noastre”.
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















