Premierul Canadei aşteaptă scuze de la Papa Francisc
2073
Sursa: ziare.com
Premierul canadian Justin Trudeau i-a cerut Papei Francisc să ceară scuze pentru rolul avut de Biserica Catolică în sistemul şcolar canadian, unde copiii băştinaşi au fost abuzaţi decenii în şir.
Liderul de la Ottawa s-a întâlnit, luni, la Vatican, cu Suveranul Pontif, ca parte a călătoriei sale în Italia, pentru summitul G7 care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Sicilia, la Taormina.
„I-am spus cât este de important pentru canadieni să facă un pas către reconcilierea reală cu băştinaşii şi am subliniat cum ar putea ajuta, prin transmiterea de scuze”, a spus Trudeau, după întâlnirea cu papa, relatează BBC.
Acesta a mai spus că l-a invitat pe papa să prezinte scuzele în Canada.
Circa 150.000 de copii indigeni din Canada au fost scoşi cu forţa din familiile lor şi trimişi să trăiască în internate catolice, unde li s-a interzis să vorbească propria limbă sau să-şi practice cultura. Practic, au fost incluşi cu forţa în societatea canadiană.
Internatele au fost înfiinţate începând cu anii 1880, iar ultimul şi-a închis porţile în anul 1996.
Comisia de Adevăr şi Reconciliere a Canadei a cerut ca papa să-şi prezinte scuze, ca parte a procesului de vindecare a supravieţuitorilor.
Vaticanul nu a comentat cu privire la cererea lui Trudeau, însă a confirmat discuţiile „cordiale” dintre cei doi, pe durata a mai mult de 30 de minute.
Sursa: ziare.com
26.10.2018
20:20
5192
ERORI pe care le comitem când ne cerem SCUZE
05.02.2018
15:40
2109
Erdogan - Papa Francisc, întâlnire. Tema discuțiilor
19.01.2018
17:03
1814
Premieră pentru Papa Francisc. Iată ce a făcut la bordul unui avion
30.12.2017
11:03
2640
Apple își cere SCUZE pentru că a făcut ca versiunile mai vechi de iPhone să funcționeze mai lent
17.10.2017
19:40
2055
Papa Francisc, CRITICI dure la adresa Statelor Unite ale Americii
03.09.2017
18:03
2417
Papa Francisc vorbeşte despre femeile din viaţa sa şi mărturiseşte că a făcut terapie cu un psiholog: Sunt ca într-o cuşcă la Vatican
26.05.2017
20:01
4209
FOTO // Faţa plouată a papei lângă rânjetul lui Trump a umplut Internetul de glume. Explicaţia fotografului
25.05.2017
19:30
4102
VIDEO // Melania Trump a glumit cu Papa. Ce a răspuns la întrebarea „Ce îi dați să mănânce”
18.05.2017
17:30
3516
CONFESIUNILE unei minţi tulburate: „Am făcut ceva de neiertat“
10.12.2016
10:02
1928
Cu ce COMPARĂ Papa Francisc ştirile false
362
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
361
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
367
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
439
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
480
Horoscopul zilei 29.03.2026
618
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
635
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
643
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
794
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
683
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
768
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
816
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
727
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
809
Horoscopul zilei 28.03.2026
905
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1018
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
865
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
965
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
934
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
976
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
944
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
906
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
991
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
827
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
822
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
947
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














