01:55:12 25.11.2025
Stiri

PREMIERĂ mondială: Medicii din Franța au salvat o femeie care suferea de CANCER osos

Știri 24.06.2015 14:16 Vizualizări1409
PREMIERĂ mondială: Medicii din Franța au salvat o femeie care suferea de CANCER osos agerpres.ro

O echipă medicală franceză a implantat cu succes un stern ceramic unei femei care suferea de cancer al acestui os plat situat la mijlocul pieptului, a declarat producătorul protezei, compania I.Ceram, vorbind despre o premieră mondială, informează AFP, citată de Agerpres.

„Prima implantare a unui stern ceramic la nivel mondial” a fost efectuată la 19 martie la spitalul universitar din Limoges, unei femei de 50 de ani, care a dezvoltat un cancer de stern „radio-indus”, după ce a fost tratată prin radioterapie pentru un cancer de sân.

„Astăzi, la trei luni de la experiența clinică, operațiunea se dovedește a fi un succes: pacienta are un nou stern sănătos și capacități respiratorii îmbunătățite”, a declarat compania specializată în implanturi I.Ceram, fondată în 2006 la Limoges.

„Rezultatele operației sunt foarte bune, iar pacienta se reface treptat”, a declarat François Bertin, chirurgul care a efectuat operația, citat de compania care este cotată la Bursa din Paris.

Conform I.Ceram, această proteză oferă avantajul unui risc mai mic de infecție decât celelalte două tipuri, confecționate fie din titan, fie din ciment osos, utilizate până acum pentru astfel de cazuri.

Sternul confecționat din ceramică poroasă din alumină oferă o biocompatibilitate totală, fiind acceptat de organism, și permite integrarea durabilă cu oasele rămase ale cutiei toracice, a dat asigurări compania.

Alumina, numită oxid de aluminiu, este un compus chimic folosit adesea la realizarea ceramicii tehnice datorită proprietăților sale mecanice și rezistenței.

În Franța se înregistrează anual aproximativ 200 de cazuri de cancer al sternului, care sunt fie cancere induse de radiații după radioterapie, fie metastaze osoase de cancer primar din altă parte a organismului, menționează AFP.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
24.11.2025 08:15 596 Horoscopul zilei 24.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.83 1 USD 17.17 1 RON 3.90 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte