Povești de dragoste // Urâta

Pe timpuri, când în casă creștea o fată urâtă, tatăl o urca în căruță și mergea cu ea prin tot satul strigând: „Hodrobină, hodrobină, cui îi trebu’ în casă gospodină?!” ca să o poată mărita.

Istoria noastră este tot despre o fată urâtă, care a fost în schimb înzestrată de Dumnezeu cu altceva mai de preț. Este istoria de dragoste a doi tineri care au trecut peste conveniențe.

Lidia provenea dintr-o familie bogată, însă era urâțică, înaltă și smolită. În schimb, era vioaie și isteață, hărnicuță și foarte chibzuită. Băieții din sat nu se prea uitau în partea fetei.

Lui Dumitru însă îi plăcea Lidia. El era dintr-o familie numeroasă și nevoiașă, dar nu pentru că fata avea zestre îi plăcuse, ci simțise în ea „un vino-ncoace...”. I-a zis mamei că i-o aduce noră în casă după Paști. Maică-sa a început a-l bodogăni prin ogradă de auzeau și vecinii: „Știu că n-ai căpiat să te însori cu urâțenia ceea. Uite ce bărbat frumos ești. Și e mai mare decât tine. Să n-o văd prin ogradă!”.

Însă tânărul n-a ascultat de maică-sa și sâmbătă seara, la biserică, la Slujba de Înviere s-a apropiat de fată salutând-o. Lidia s-a cam fâstâcit, dar s-a bucurat. În timp ce Dumitru o întreba de una, de alta, în inima ei își făcea loc un sentiment tainic. Ca orice fată, avea un vis, visa la un Făt-Frumos... dar anii treceau, fetele de seama ei se măritau, iar pe ea așa și nu o îndrăgea nimeni. Știa că nu strălucește de frumusețe, însă inima ei bună și caracterul vesel o făceau să nu-și piardă nădejdea la fericire.

După ce preotul a sfințit pasca și toți au pornit spre casele lor, Dumitru i-a propus s-o ajute să ducă coșul. Lidia a acceptat cu plăcere. La poartă i-a sărutat mâna și i-a zis că o place și că va mai trece pe la ea.

Fata era în al nouălea cer de bucurie. Așa un tânăr frumos și o place pe ea?...

În sâmbăta următoare, Dumitru a adus mireasă în casă. Maică-sa s-a făcut neagră ca pământul când au intrat tinerii, îi mergea gura ca o moară hodorogită, însă a coborât de pe cuptor bătrânul și a liniștit-o, a salutat fata, apoi i-a trimis în Casa mare să se odihnească. „Mâine e o altă zi, vom pune lucrurile la cale!”.

A doua zi, a făcut soacra câteva tentative să-și jignească nora, însă blândețea și inocența fetei au dezarmat-o pe femeie.

***

Au locuit împreună cu părinții până și-au ridicat casa lor. Deși Dumitru era un simplu căruțaș, avea mâini de aur. Cu sprijinul financiar al părinților fetei, dar și cu mâinile la fel de dibace ale bătrânului tată, în câțiva ani tinerii au trecut la casa lor.

Bărbatul a înțeles din primii ani cât de utile îi sunt povețele soției, s-a convins de nenumărate ori că Lidia nu dă greș niciodată cu sfaturile. De aceea, o asculta, nu se rușina să spună că în toate se sfătuiește cu nevasta lui.

În timp, mulți tineri, care și-au luat neveste frumoase, îl invidiau pe Dumitru, deoarece Lidia așa construise relațiile în casă – între soți, între părinți și copii, între părinți și bunici -, încât întotdeauna era armonie, toți erau binevoitori și chiar veseli. „Căci Dumnezeu ne vrea senini, nu posaci și nemulțumiți”, repeta mereu Lidia.

Pe măsură ce le creșteau copiii, doi băieți și o floare de fată, familia devenea tot mai unită. Aceștia își iubeau părinții și aveau un respect deosebit pentru bunici, pe care îi vizitau adesea pentru a-i ajuta sau ca să-i întrebe de sănătate.

Astfel, întreg satul s-a convins că frumusețea exterioară trece, iar cea interioară nu se ia de la om, rămâne cu el până la sfârșitul veacurilor (Angela Ursu).