Postul „NTV Moldova”, amendat de Consiliul Audiovizualului cu încă 25 000 de lei, iar „RTR Moldova” - cu 20 000 de lei pentru felul cum reflectă războiul din Ucraina declanșat de Federația Rusă: Câte amenzi au încasat în total în ultima lună
4756
Compania „Exclusiv Media” SRL, afiliată socialiștilor proruși din R. Moldova, fondatoarea postului de televiziune „NTV Moldova”, care retransmite emisiunile canalului cu aceeași denumire de la Moscova, a fost amendată astăzi de către Consiliului Audiovizualului (CA) cu încă 10 mii de lei.
Amenda de astăzi a vizat mai multe subiecte concrete din buletinele de știri ale acestui post, inclusiv unul care se referea la așa-zisele laboratoare americane de pe teritoriul Ucrainei în care ar fi fabricate „arme biologice”.
Membrii CA au constatat că postul de televiziune a prezentat declarații din Rusia și China vizavi de acest subiect, nu și din Ucraina sau SUA, care au negat aceste acuzații lansate de la Moscova.
Potrivit reprezentanților autorității audiovizuale, jurnaliștii au obligația, pe lângă prezentarea unor declarații, să verifice faptele descrise în știri.
Menționăm că aceasta este a treia ședință din luna martie curent în care CA aplică amenzi și avertismente publice acestui post de televiziune pentru încălcarea prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale în contextul crizei de securitate din regiune. Până acum, „NTV Moldova” a fost amendată în total cu 60 000 de lei.
Tot în ședința de astăzi, CA a amendat cu 20 000 de lei „TV-Comunicații Grup” SRL, fondatoarea postului de televiziune „RTR Moldova”, la fel pentru reflectarea tendențioasă a evenimentelor legate de războiul din Ucraina. Valoarea amenzilor aplicate aceluiași post de la invadarea militară a statului vecin se ridică la 25 000 de lei.
Anterior, un alt post tv care retransmite programe de la Moscova pe teritoriul R. Moldova - „Primul în Moldova” - a fost amendat de CA cu 50 000 de lei.
13.02.2026
22:10
447
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
565
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
453
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
450
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
505
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
527
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
570
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
478
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
575
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
531
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
22:10
442
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
561
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
451
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
448
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
495
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
522
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
569
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
477
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
573
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
530
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
510
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
483
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
543
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
528
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
527
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
461
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
511
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
579
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
566
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
676
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
712
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
706
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
588
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
673
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
694
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














