22:17:58 21.08.2025
Stiri

Polițiștii vor avea uniforme noi

Social 17.04.2013 15:51 Vizualizări578
Polițiștii vor avea uniforme noi
”Polițiștii vor avea uniforme mai funcționale, mai comode, în stil european după modelul celor din România, Franța și Germania”, a declarat, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului ministrul Afacerilor Interne în exercițiu Dorin Recean.

Potrivit ministrului, noile uniforme vor fi de culoarea albastru închis și vor fi confecționate dintr-o stofă specială. Însemnele speciale și ecusoanele au fost aprobate de Comisia Națională de Heraldică. Uniformele polițiștilor vor fi de două feluri – de zi și de gală. ”O parte din polițiști va avea doar uniforme de gală, cum ar fi ofițerii operativi”, a adăugat Dorin Recean.

Ministrul a anunțat că mâine la ora 13.00 va avea loc prezentarea oficială a noii ținute a polițiștilor.

Decizia privind aprobarea noilor uniforme, care face parte din reforma poliției naționale, a determinat membrii Cabinetului de Miniștri să facă glume. ”Vor fi cu blană neagră?”, întrebau unii. ”O să ne ducem mâine la prezentare și o să probăm”, a spus premierul desemnat Vlad Filat care a salutat ideea ca polițiștii să aibă uniforme noi, fiindcă astăzi ”în caz de intervenție, polițistul nu știe ce să facă, să-și țină căciula sau să acționeze”.

Raisa Lozinschi
Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte