Polițiștii din zona centrală își consolidează competențele în domeniul egalității de gen, cu suport suedez
1468
Inspectoratul General al Politiei a organizat un nou atelier de instruire dedicat promovării egalității de gen, la care au participat conducători și angajați ai inspectoratelor de poliție din zona centrală a țării.
În cadrul sesiunilor, experții suedezi au prezentat abordări și instrumente moderne privind integrarea perspectivei de gen în activitatea polițienească. Au fost oferite și exemple de bune practici implementate în instituțiile de aplicare a legii din Regatul Suediei, pentru a ilustra impactul acestor politici în timp.
Totodată, participanții și-au consolidat cunoștințele prin studii de caz și exerciții practice. Astfel, ei au avut posibilitatea să analizeze situații reale și să exerseze aplicarea competențelor dobândite, pentru a le utiliza mai eficient în activitatea profesională curentă.
Activitatea se înscrie în eforturile continue ale Inspectoratului General al Poliției de consolidare a capacităților instituționale. De asemenea, urmărește promovarea unui management organizațional bazat pe principiile egalității de șanse, ale nediscriminării și ale respectării drepturilor omului.
Atelierul este parte a proiectului „Asigurarea autosuficienței și dezvoltarea competențelor de poliție comunitară și a competențelor tactice de bază, precum și consolidarea capacității Inspectoratului General al Poliției al Republicii Moldova de a oferi șanse egale, indiferent de sex”, finanțat de Guvernul Regatului Suediei pentru perioada 2023–2026.
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane




















