Poliția a numărat persoanele venite la protestul de duminică al Partidului „Șor”: „80 de persoane au fost documentate pentru intenții de destabilizare”
1120
Deși organizatorii protestului de duminică al Partidului „Șor” au anunțat că în centrul Chișinăului ar fi venit „65 de mii de persoane”, Poliția a numărat doar circa 3 800 de protestatari.
Oamenii legii arată că participanții la protest ar fi demonstrat din start „intenție vădită de încălcare a legislației cu privire la desfășurarea manifestărilor și adunărilor publice”, iar acțiunea nu poate fi numită una pașnică.
Poliția a înregistrat mai multe încălcări ale legislației și provocări atât la adresa forțelor de ordine, cât și a cetățenilor și spune că deține informații potrivit cărora acțiunile de destabilizare au fost pregătite și orchestrate de persoane interpuse.
„Participanții s-au manifestat inclusiv cu acțiuni huliganice, fiind ghidate în mod special de organizatori și persoane interpuse, aruncând cu diferite obiecte în forțele de ordine. La fel, au manifestat acțiuni de ultragiere și nesubordonare în raport cu reprezentanții instituțiilor de forță. În consecință, în jur de 80 de persoane au fost documentate pentru intenții de destabilizare, 28 dintre care au fost scoase din mulțime”, precizează Inspectoratul General al Poliției.
Poliția mai anunță că nu va tolera nicio formă de provocare sau agresiune, inclusiv împotriva angajaților săi și amintește organizatorilor că sunt responsabili de comportamentul manifestat de participanți și de desfășurarea întrunirilor.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















