Poftim! O LECŢIE de manipulare

Spectacol // O piesă pe cât de absurdă, pe atât de actuală

Chifteluţe preparate din eleve băgăreţe şi obraznice, eleve transformate în căţeluşi docili, carne şi sânge în scenă, abuz verbal şi furie explozivă, şarm superficial şi zâmbete forţate pe vârf de cuţit, scene de bufonerie tragicomice, tipic ionesciene, aluzii erotice şi sadomasochism, viol şi crimă, lacrimi de crocodil şi durere de dinţi, abrutizare şi manipulare – toate acestea adunate într-un singur spectacol, „Lecţia”, de Eugène Ionesco, pus în scenă de Maestrul în artă, regizoarea Nelly Cozaru.

Povestea

Este povestea unui profesor bătrân care primeşte acasă o tânără pentru a-i preda lecţii. Pe măsură ce acesta avansează în materii de aritmetică, filologie comparată şi limbi neo-spaniole, cursurile cresc în dificultate, iar eleva aspirantă la titlul de „doctor total” nu-l mai înţelege. Maestrul devine din această cauză tot mai agresiv, în timp ce ucenicul tot mai docil, mai moale, mai epuizat. Decalajul de cunoştinţe dintre cei doi îi va separa definitiv. Profesorul îşi ucide în cele din urmă eleva, aceasta fiind a 40-a victimă din acea zi. Deşi, în spectacol, numărul impresionant al crimelor nu este explicit ca în piesă, epilogul e cât se poate de limpede şi reia scena de la început. O nouă elevă, dar exact după tipajul primei, în aceeaşi rochie cafenie, cu şorţ şi guleraş alb, cu aceeaşi geantă în mână, sună la uşa profesorului. E limpede că ceea ce urmează să se întâmple nu va fi decât o repetiţie, după acelaşi scenariu, a ceea ce tocmai am văzut.

Duelul „manipulator-victimă”

Spectacolul are mai multe nivele de înţelegere. Cel de suprafaţă este despre eleva mediocră care vine să ia lecţii de la un profesor. O altă cheie de interpretare este cea a manipulatorului şi a victimei – un duel vechi de când lumea, prezent şi în societatea noastră. În opinia regizoarei Nelly Cozaru, „femeile manipulează bărbaţii, copiii manipuleaza părinţii, profesorii – elevii, doctorii – pacienţii, secretara se lasă manipulată de boss, manipulându-l, la rândul său, patronii manipulează subalternii, actorii îi manipulează pe spectatori, spectatorii aşteaptă să fie manipulaţi... Care pe care? Cine e mai puternic? Cine de data asta va fi pe tronul învingătorului şi cui îi va aparţine soloul triumfal la căderea cortinei? Elevei arogante şi mofturoase care vine să învingă sau poate profesorului – un manipulator cu vechime, cu setea lui de putere și superioritate față de ceilalți în fixaţia sa de Supraom?”.

Un extravagant exerciţiu actoricesc

Spectacolul „Lecţia” este totodată o lucrare studenţească, jucată de trei studenţi – astăzi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Până a ajunge spectacol în toată legea, lucrarea a fost un exerciţiu pedagogic, aşa cum se obişnuieşte în cadrul orelor de studii, în cultivarea şi creşterea actorilor. „Uneori pornim de la ceea ce prestează studentul-actor. Iată de ce, într-un moment dat, mi s-a părut că am distribuţia. Mă refer la Ştefan Bouroşu, interpretul profesorului. M-am gândit că i-ar veni acest rol ca o mănuşă. În cazul piesei de faţă am pornit de la actori”, susţine Nelly Cozaru.

Dincolo de faptul că Eugène Ionesco e un clasic modern şi universal, dramaturgia acestuia reprezintă un extraordinar şi extravagant exerciţiu actoricesc. Iar „dacă acest exerciţiu este făcut bine”, vorba lui Ştefan Bouroşu, „el are dreptul să existe pe o scenă, pentru publicul larg”. Nelly Cozaru mai crede că nu e uşor să joci teatrul absurdului. Pe lângă psihologia caracterelor, a gândului în scenă, pe care nimeni nu le-a anulat vreodată, e nevoie şi de un corp antrenat, e nevoie de o tehnică actoricească bine pusă la punct.

Manipulatorul din umbră

Actriţei Elena Mocanu, pe post de menajeră, prietenă, bucătăreasă, metresă, iubită, mamă, îi revine rolul de a opri profesorul de la omor, în timp ce situaţia se tensionează. Însă pe măsură ce încearcă să-l oprească, într-un joc subtil de manipulare, Marie îl provoacă şi mai mult. „Ionesco aproape că nu scoate în evidenţă acest personaj, care e o menajeră oarecare, dar de fapt eu sunt manipulatorul, şi profesorul e victima. Eu sunt catalizatorul a tot ce se întâmplă, chiar dacă aparent stau în umbră. Aşa am construit noi acest personaj”, îmi spune Elena în culise, în timp ce îşi schimbă hainele după reprezentaţie.

Pulsiuni şi corporalitate

Violul, ca o consecinţă a unei puternice explozii pulsionale, dincolo de raţiune, este voalat sub chipul unui eros masculin dominat de voluptate şi agresiune. Eleva, deja fără suflare, în persoana lui Dan Melnic, apare sub chipul unei fantome, cu corpul frumos, alb, seminud, atât de viu prin carnalitatea lui, mişcându-se cu încetinitorul ca într-o viaţă din altă lume, cea a morţii împlinite.