Planeta Pământ se desparte de un asteroid care, în ultimele două luni, i-a fost alături ca o „mini-lună”
1807
Shutterstock
Planeta Pământ se desparte de un asteroid care, în ultimele două luni, i-a fost alături ca o „mini-lună”, relatează AP. Rocă spaţială se va îndepărta luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a Soarelui. Dar se va apropia pentru o scurtă vizită în ianuarie.
NASA va folosi o antenă radar pentru a observa atunci asteroidul de 10 metri, scrie News.ro. Acest lucru ar trebui să aprofundeze cunoştinţele oamenilor de ştiinţă cu privire la obiectul cunoscut sub numele de 2024 PT5, foarte posibil o bucată care a fost ruptă din Lună de un asteroid care a lovit satelitul natural al Pământului, citează Digi24..
Deşi, din punct de vedere tehnic, nu este o lună - NASA subliniază că nu a fost niciodată capturat de gravitaţia terestră şi nu s-a aflat complet pe orbită - este „un obiect interesant” demn de studiat.
Fraţii astrofizicieni care au identificat „comportamentul de mini-Lună” al asteroidului, Raul şi Carlos de la Fuente Marcos de la Universitatea Complutense din Madrid, au colaborat cu telescoapele din Insulele Canare pentru sute de observaţii până acum.
Aflat în prezent la o distanţă de peste 2 milioane de mile (3,5 milioane de kilometri), obiectul este prea mic şi prea slab pentru a fi văzut fără un telescop puternic. În ianuarie, obiectul va trece la 1,8 milioane de kilometri (1,1 milioane de mile) de Pământ, menţinând o distanţă de siguranţă înainte de a se îndepărta în sistemul solar în timp ce orbitează în jurul Soarelui, pentru a se întoarce abia în 2055.
Este de aproape cinci ori mai departe decât Luna. Observat pentru prima dată în august, asteroidul şi-a început semicirculaţia în jurul Pământului la sfârşitul lunii septembrie, după ce a intrat sub influenţa gravitaţiei terestre şi a urmat o traiectorie în formă de potcoavă. În momentul în care va reveni anul viitor, se va deplasa prea repede pentru a mai rămâne prin preajmă, a declarat Raul de la Fuente Marcos.
NASA va urmări asteroidul timp de mai mult de o săptămână în ianuarie, folosind antena radar pentru sistemul solar Goldstone din deşertul Mojave din California, parte a Deep Space Network.
Datele actuale sugerează că, în timpul trecerii sale din 2055, asteroidul care se roteşte în jurul Soarelui va face din nou un tur temporar şi parţial în jurul Pământului.
16.03.2026
15:41
265
ULTIMA ORĂ // „Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
217
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
271
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
258
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
277
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
274
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
406
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
368
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
436
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
345
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
15:41
184
ULTIMA ORĂ // „Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
170
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
246
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
239
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
259
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
239
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
392
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
347
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
411
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
332
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
345
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
414
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
464
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
494
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
735
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
876
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
847
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
889
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
846
Horoscopul zilei 15.03.2026
980
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1370
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
990
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1249
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
1069
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1260
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














