Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
2795
Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind construirea, exploatarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport de interes strategic dintre cele două state, inclusiv a podului rutier peste Prut dintre Ungheni (Republica Moldova) și Ungheni (România).
Noul acord urmează să creeze cadrul necesar pentru extinderea cooperării dintre cele două țări în dezvoltarea proiectelor de infrastructură care contribuie la conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport. Acest cadru va consolida colaborarea și va orienta investițiile spre proiecte ce sporesc mobilitatea și integrarea regională.
Una dintre prevederile centrale ale acordului vizează construcția podului rutier de la Ungheni, aflat deja în fază activă de implementare. Pe măsură ce lucrările avansează, devine necesară actualizarea și extinderea cadrului juridic bilateral, pentru a susține realizarea acestui proiect major, dar și dezvoltarea infrastructurii conexe, inclusiv a drumurilor de legătură și a zonelor logistice din apropiere.
Documentul va permite dezvoltarea unor noi conexiuni rutiere, inclusiv sectoare de autostradă, precum și facilități logistice indispensabile integrării coridoarelor de transport ale Republicii Moldova în rețeaua europeană. Totodată, acordul va crea condițiile necesare pentru implementarea controlului coordonat la frontieră. Acest mecanism va contribui la fluidizarea traficului, la reducerea timpului de traversare a frontierei și la creșterea siguranței și eficienței procedurilor vamale.
Implementarea acordului va genera beneficii semnificative atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri. Va îmbunătăți conectivitatea cu spațiul european, va facilita comerțul transfrontalier, va reduce costurile de transport și va crește atractivitatea investitională a Republicii Moldova. În același timp, se vor crea premise pentru dezvoltarea regională echilibrată și pentru noi oportunități economice în zonele de frontieră.
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















