Plahotniuc vorbește în PREMIERĂ despre tentativa eșuată de ASASINARE a sa. „Eu înțeleg foarte bine cine sunt cei care au stat în spatele acestei încercări”
6041
Liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, spune că știe cine sunt cei care au stat în spatele tentativei eșuate de asasinare a sa, doar că nu va ceda și va face tot posibilul „ca astfel de indivizi să nu mai ajungă vreodată să folosească sistemul bancar din Moldova pentru a spăla miliarde de dolari”.
O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unui interviu pentru site-ul stiripesurse.ro.
Democratul spune că l-a pus pe gânduri faptul că cineva ar fi încercat să-l lichideze. „Un astfel de moment te pune desigur pe gânduri, însă gândurile care mi-au venit mie au fost legate de faptul ca trebuie să termin ce am început, nu să dau bir cu fugiții. Eu înțeleg foarte bine cine sunt cei care au stat în spatele acestei încercări, înțeleg motivația lor și tocmai acest lucru mă determină să merg înainte, să fac tot ce este posibil pentru ca astfel de indivizi să nu mai ajungă vreodată sa folosească sistemul bancar din Moldova pentru a spăla miliarde de dolari”, a menționat acesta.
Citește și: VIDEO // Cine sunt persoanele BĂNUITE de pregătirea tentativei de asasinare a lui Vlad Plahotniuc. Primele DECLARAȚII ale unora dintre ele
Potrivit liderului PD, actuala guvernare ar fi făcut „progrese uriașe” în securizarea sistemului bancar, iar acest lucru nu place unor persoane.
„Aceste progrese au fost remarcate și de FMI, dar s-au făcut și progrese semnificative în investigarea acelei spălări de bani de peste 22 de miliarde de dolari printr-o bancă moldovenească, bani proveniți din Rusia. Aceste progrese deranjează anumite cercuri de interese din afara Moldovei, respectiv persoanele care au avut legătură sau au administrat această schemă de spălare de bani. Este un subiect complicat și foarte sensibil, dar care își va găsi, sper, o rezolvare completă și definitivă”, este convins liderul PD.
18.07.2018
08:02
2260
VIDEO // Cum SUPRAVIEŢUIEŞTE un mafiot unei tentative de asasinat: atacatorul s-a aflat la mai puţin de un metru şi a tras numeroase focuri de armă
28.02.2018
22:55
2494
Demisie NEAȘTEPTATĂ în Slovacia după asasinarea jurnalistului Jan Kuciak
06.02.2018
18:00
1733
Povestea BIZARĂ a primului „terorist” din România. Cum a vrut să-l omoare pe Rege
25.01.2018
19:02
2985
Istorie ASCUNSĂ // Trei români au fost la un pas să-l ASASINEZE pe Ceauşescu în 1983
09.01.2018
10:39
3206
Asasinat în stil mafiot, la Sofia
21.03.2017
08:30
2328
Un fost înalt oficial rus, găsit înjunghiat în celula sa din închisoare. Cine ar fi pus la cale asasinatul
21.12.2016
15:30
4332
Coincidenţă bizară. Ce urma să facă Vladimir Putin în seara în care ambasadorul rus a fost asasinat în Turcia
20.12.2016
12:35
9035
Un alt diplomat rus a fost găsit MORT, cu o rană la cap provocată de focuri de armă
31.03.2016
08:00
2543
Acum 35 de ani, a avut loc o tentativă de ASASINAT care ar fi putut schimba lumea
11.03.2015
13:54
3155
Putin cunoaște CINE A PUS LA CALE ASASINATUL lui Nemțov. Nu e Zaur Dadaev
12.11.2013
16:50
1244
Și-a asasinat partenerul de afaceri și l-a îngropat în câmp
01.10.2013
10:39
1801
Asasinat în timp ce dormea în propria maşină
20.03.2026
15:07
31
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
92
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
208
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
225
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
304
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
385
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
372
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
473
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
615
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
636
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
648
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
686
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
634
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
715
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
620
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
676
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
716
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
675
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
717
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
705
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
715
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
811
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
636
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














