Pirkka Tapiola: „Sistemul electoral nu îi face pe oameni mai mult sau mai puțin cinstiți. Ceea ce contează cu adevărat este cadrul juridic”
2878
Șeful Delegației UE la Chișinu, Pirkka Tapiola, susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui „să respecte pe deplin” opinia Comisiei de la Veneția, iar pentru modificarea sistemului electoral în R. Moldova este nevoie de „un consens larg” între forțele politice, inclusiv opoziția neparlamentară, și de o „consultare reală” a societății civile.
„Nu este de competența UE să spună Republicii Moldova care sistem electoral ar putea avea cel mai benefic efect asupra funcționării Parlamentului. În același timp, am subliniat în mod constant că orice modificare a sistemului electoral ar trebui să consolideze în continuare democrația. Prin urmare, ar trebui să se bazeze pe un consens larg între forțele politice, inclusiv opoziția neparlamentară, în urma unei consultări reale a societății civile. Nu în ultimul rând, ar trebui să respecte pe deplin opinia Comisiei de la Veneția”, a declarat Pirkka Tapiola într-un interviu pentru anticorupție.md.
Totuși, diplomatul european adaugă faptul că sistemul electoral este doar un instrument de alegere a deputaților, mult mai important fiind cadrul juridic bine pus la punct care ar depista eventuale conflicte de interese și cazuri de corupție.
„Aș spune că sistemul electoral în sine nu îi face pe oameni mai mult sau mai puțin cinstiți - sistemul electoral este doar un instrument pentru a transpune votul popular în locuri în Parlament. Ceea ce contează cu adevărat este cadrul juridic care ar putea ajuta la identificarea conflictelor de interese și a cazurilor de corupție, dar și a unui sistem de normă de drept care ar putea pune în aplicare un astfel de regulament cu neutralitate și eficacitate. Finanțarea transparentă a partidelor politice va contribui, de asemenea, la această chestiune. În plus, trebuie menținute canalele de comunicare cu societatea, care ar putea asigura transparența și responsabilitatea partidelor și a politicienilor”, cităm din același interviu.
Amintim că Serviciul European de Acțiune Externă de la Bruxelles a făcut publică o declarație în care arată că așteaptă ca autoritățile Republicii Moldova să respecte recomandările și autoritatea Comisiei de la Veneția în privința proiectului de lege privind schimbarea sistemului electoral din R. Moldova, făcute publice luni.
Deși experții Comisiei de la Veneția nu recomandă schimbarea sistemului de vot în unul mixt, enumerând mai multe riscuri, șefii Legislativului și Președinției de la Chișinău au anunțat că sistemul electoral din R. Moldova va fi schimbat până la finele actualei sesiuni parlamentare.
16.12.2025
18:25
778
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
863
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
906
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
803
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1966
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1066
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
916
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1307
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
895
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1438
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
18.12.2025
08:17
43
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
48
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
65
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
167
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
308
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
290
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
520
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
708
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
605
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
482
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
525
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
594
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
506
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
598
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
576
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
659
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
726
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
479
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
525
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
848
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
582
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
681
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
565
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
597
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
521
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
Horoscopul zilei 18.12.2025
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














