Peste 47 de mii de persoane au beneficiat anul trecut de serviciile avocaților oferiți de către stat: Cu cât au fost remunerați apărătorii
1278
Peste 47 de mii de persoane au beneficiat, pe parcursul anului 2021, de asistență juridică calificată garantată de stat.
Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, din bugetul public au fost alocate peste 73,5 milioane de lei pentru remunerarea avocaților.
Numărul de persoane care ar putea beneficia de asistența juridică garantată de stat va crește, după ce Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care prevede majorarea plafonului de venit al persoanelor care pot primi astfel de servicii.
Astfel, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care este de 3 500 de lei în prezent. Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimumul de existență, care în semestrul II al anului trecut era de 2 183 de lei.
Autorii proiectului de lege, deputații fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, Artemie Cătănoi și Viorel Barda, mai propun ca și persoanele cu dizabilitate severă sau accentuată, indiferent de mărimea veniturilor, să beneficieze de asistență juridică garantată de stat.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















