Peste 1 000 de atleţi ruşi sunt implicaţi în DOPAJUL susţinut de STAT
2357
Peste 1.000 de atleţi ruşi care au participat la Jocurile Olimpice de vară şi iarnă şi Jocurile Paralimpice au beneficiat de pe urma unei conspiraţii instituţionale pentru a ascunde teste antidoping pozitive, potrivit raportului McLaren dat publicităţii vineri de către Agenţia Mondială Antidoping.
Raportul întocmit de către avocatul canadian Richard McLaren oferă mai multe detalii privind dopajul la scară înaltă susţinut de statul rus. Dezvăluirile fac referire la un sistem de acoperire a cazurilor de dopaj, care a funcţionat pe durata Jocurilor Olimpice de vară din 2012 (Londra), Campionatul Mondial de Atletism din 2013 (Moscova) şi Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 (Soci).
Potrivit documentelor prezentate de Agenţia Mondială Antidoping (WADA), peste 30 de sporturi, inclusiv fotbal, au fost implicate în muşamalizarea unor probe antidoping pozitive. Una dintre metodele folosite ar fi fost schimbarea probelor de urină, practică des uzitată în cadrul laboratoarelor antidoping din Moscova.
"Avem toate datele pentru a confirma o muşamalizare a cazurilor de dopaj care datează cel puţin din 2011 şi a continuat după Jocurile Olimpice de la Soci. A fost o acoperire a dovezilor, care a evoluat de la haos la o conspiraţie instituţionalizată şi disciplinată pentru câştigarea medaliilor. Este un fenomen de dopaj la o scară fără precedent şi avem dovezi în acest sens. Peste 500 de teste pozitive au fost declarate negative, care implicau sportivi cunoscuţi, de nivel înalt. Acele teste pozitive erau falsificate automat şi rapid.
Rusia a câştigat 24 de medalii de aur, 26 de argint şi 32 de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, dar niciun sportiv rus nu a fost testat pozitiv. Totuşi, echipa Rusiei a corupt acele Jocuri la o scară largă, iar anvergura fenomenului probabil că nu va fi stabilită niciodată.
Dorinţa de a cuceri medalii a depăşit moralul colectiv, normele de etică şi valorice olimpice de fairplay. De foarte mulţi ani, ideea de competiţie sportivă a fost deturnată pe neştiute de către Rusia. Antrenorii şi sportivii au evoluat pe un teren incorect, nu a existat echitate. Suporterii şi spectatorii au fost păcăliţi şi este timpul ca această înşelătorie să înceteze", a declarat Richard McLaren în cadrul unei conferinţe de presă.
Primul raport McLaren, oferit publicităţii în iulie, a dezvăluit fenomenul de dopaj susţinut de stat în sportul din Rusia. Moscova ar fi ascuns sute de teste antidoping pozitive în mai multe discipline sportive, înaintea Jocurile Olimpice de la Soci. În urma publicării raportului, mai mulţi sportivi din Rusia au primit o interdicţie de a participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din luna august a acestui an.
Deşi atleţii şi halterofilii ruşi nu au avut drept de participare la Rio, Comitetul Internaţional Olimpic a refuzat să instituie o suspendare generală pentru toţi sportivii din Rusia, lăsând federaţiile internaţionale să decidă asupra eligibilităţii sportivilor de a concura.
14.11.2025
20:02
15808
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9509
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7662
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12971
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11215
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10136
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10333
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10224
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10186
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12445
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11577
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11149
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
09.02.2026
12:19
0
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
252
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
223
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
311
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
200
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
254
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
260
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
432
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
357
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
07:53
507
Lavrov amenință cu „reacție militară pe scară largă” dacă Europa va ataca Rusia
08.02.2026
18:56
817
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
825
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
970
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
685
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
833
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
993
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
717
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
1090
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
907
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
965
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
886
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
1094
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
974
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
1048
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
1041
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
933
Horoscopul zilei 07.02.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














