Pentagonul, „îngrijorat” că Rusia ar ajuta China să-și dezvolte forțele nucleare prin furnizarea de uraniu îmbogățit: Este extrem de problematic să le vedem cooperând în acest domeniu


Departamentul Apărării al SUA a atras miercuri atenția că Rosatom, compania nucleară rusă, a furnizat uraniu îmbogățit Chinei pentru a-l utiliza în reactoarele de dezvoltare rapidă, anunță DPA, citat de Agerpres.
Asistentul secretarului american al Apărării pentru politica spațială, John Plumb, a fost informat despre acest aspect de un oficial american, care a precizat în timpul unei audieri în Subcomisia de Servicii Armate privind Forţele Strategice a Camerei Reprezentanţilor că ”este extrem de problematic să vedem Rusia şi China cooperând în privinţa acestui lucru”.
”Nu există nicio îndoială în privinţa faptului că reactoarele de reproducţie sunt de plutoniu, iar plutoniul este pentru arme. Prin urmare, Departamentul este îngrijorat. Şi, desigur, se potriveşte cu preocupările noastre cu privire la dezvoltarea de către China a forţele sale nucleare, de asemenea, pentru că este nevoie de mai mult plutoniu pentru mai multe arme”, a adăugat Plumb.
În cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe din G20, care a avut loc săptămâna trecută în India, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a subliniat că țara sa își propune să își extindă semnificativ cooperarea cu China, stat care nu a condamnat invazia rusă din Ucraina și care, în ultima perioadă, a adoptat o retorică incisivă la adresa Statelor Unite.
Afirmația se înscrie în declarațiile președinților celor două state, exprimate la finalul lunii noiembrie a anului trecut, acelea de a intensifica cooperarea în domeniul energetic.
Să nu uităm că Moscova a decis recent să își suspende participarea la noul tratat START, fapt primit cu îngrijorare de comunitatea occidentală care i-au solicitat să revină asupra hotărârii.










































































